Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiri

Festivalul educațional PoliFEST începe în campusul Universității Politehnica

288
FOTO: Facebook/PoliFest

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnică București anunță cea de-a XIII-a ediție a festivalului educațional PoliFEST, în perioada 18 – 20 aprilie. Evenimentul reunește tineri, cadre didactice, specialiști și reprezentanți ai celor mai inovatoare companii din România.

Anul acesta PoliFEST este organizat atât în Centrul Universitar Bucureşti, cât şi în Centrul Universitar Piteşti. La ediţia din acest an, sunt așteptați peste 15.000 de studenţi şi elevi iar companiile prezente vor oferi informaţii despre perspectivele de carieră şi oportunităţile de angajare.

Cei interesați vor putea vedea competiții de roboți și prezentări ale proiectelor inovatoare ale studenților și vor putea lua parte la workshop-uri practice.

În cadrul evenimentului, se va discuta și despre care sunt cele mai căutate domenii de carieră în prezent și care sunt tendințele în piața muncii pentru următorii ani, potrivit organizatorilor.

Într-o epocă în care inteligenţa artificială evoluează rapid, este esenţial să conectăm viitorul cu inovaţia şi să inspirăm tinerii să-şi urmeze pasiunile. Cum pot tinerii să îşi identifice pasiunile şi interesele pentru a alege o carieră potrivită? Ce oportunităţi au ei pentru a obţine stagii de practică în domeniul studiat şi cum pot aplica pentru ele?

au transmis organizatorii

Evenimentul se desfășoară în fiecare zi, între orele 10:00‑16:00.

CITEȘTE ȘI:


pe același subiect

Captura ZileiȘtiri

„Culcat”

FOTO: Andreea Tudor

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...