Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Grevă de avertisment în șapte comune din Ilfov

428
FOTO: Cătălin Deacu

Șapte comune ilfovene au participat astăzi, 31 ianuarie, la greva de avertisment a salariaților din administrațiile publice locale. Principala nemulțumire a funcționarilor publici este nivelul de salarizare din primărille comunelor mici. Manifestarea s-a desfășurat la nivel național, participând angajați din peste 800 de primării și orașe. Greva generală ar putea fi declanșată luni, 5 februarie.

Contactat de reporterii Buletin de București, Președintele Federației Columna-SCOR, Lucian Puiu explică cum protestul este organizat exclusiv de salariații din administrațiile publice locale ale localităților cu mai puțin de 10.000 de locuitori, întrucât acolo sunt cele mai mici salarii. Acesta susține că negocierile salariale au fost blocate prin ordonanțele adoptate de Guvern în ultimii ani. Spre deosebire de alte categorii de bugetari, nivelul salariilor din administrațiile locale a stagnat la cel din urmă cu patru, aproape cinci ani de zile, făra a mai exista nicio majorare salarială.

În momentul de față, criteriul prin care se stabilește salariul colegilor noștri este cu 1.000 lei în urmă față de salariul minim pe economie (n.r. 3.300 brut), din cauza ordonanțelor trenuleț.

Soluția „cea mai la îndemână” propusă de președintele Federației Columna este:

Emiterea unei ordonanțe de urgență prin care să se permită alinierea salariilor din administrația locală din comunele cu mai puțin de 10.000 de locuitori să permită actualizarea coeficienților stabiliți de fiecare primărie, de consiliul local cu salariul minim pe economie actual, nu cel de acum patru sau cinci ani de zile.

Greva generală, pe termen nelimitat, se va declanșa luni, 5 februarie, în cazul în care nu se va ajunge la un acord cu Guvernul. Discuții cu Guvernul au avut loc și astăzi, odată cu declanșarea grevei de avertisment:

Am avut o discuție la ora 11:00 în care le-am prezentat ce ne dorim concret. Urmează întâlniri și zilele următoare astfel încât să găsim soluția legislativă(…). Nu dorim alte majorări salariale decât cele care sunt scrise în lege.

Revendicările sindicaliștilor

Revendicările protestatarilor și soluțiile propuse, potrivit documentelor postate pe pagina de Facebook a Federației Columna:

  • Aplicarea integrală a prevederilor Legii – cadru nr. 153/ 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în administrația publică – „salariu minim pe economie (3.300 lei brut) înmulțit cu coeficientul negociat de sindicat cu primarul, fără limitarea impusă prin Ordonanța de urgență nr. 115/2023”
  • Adoptarea de urgență a Legii salarizării unitare, în concordanță cu angajamentele României din PNRR. Metodologia propusă a noii legi are scopul de a spori echitatea salarizării în sectorul bugetar și se bazează pe:
    • revizuirea salariilor pentru fiecare familie ocupațională de funcții bugetare
    • reintroducerea unor grile de salarizare pentru administrația locală
    • reevaluarea sistemului de acordare a sporurilor și plafonarea sporurilor la 20% din salariul de bază
  • Reformarea sistemului de finațare a bugetelor locale, administrația publică locală fiind într-o subfinanțare cronică și sistematică
    • Singura sursă certă de venituri la momentul actual este formată din cota de 63% din impozitul pe venit. Prin facilitățile acordate de stat pentru angajații din construcții, agricultură, industrie alimentară și IT, bugetul local se diminuează, motiv pentru care este solicitată reîntregirea acestuia prin fonduri de la bugetul de stat.
    • Preluarea finanțării asistenților sociali la bugetul de stat, pe baza unei grile de salarizare unitare și discriminatorii
    • Reducerea numărului de consilieri locali cu circa 13.000 la nivel național
  • Redarea dreptului real de a se asocia în sindicate și federații sindicale pentru funcționarii publici prin abrogarea neîntârziată a prevederilor art. 24, alin. 2 din Hotărârea Guvernului 302/2022

Calendarul acțiunii

  • 25 ianuarie – notificarea Guvernului cu privire la declanșarea grevei
  • 31 ianuarie – grevă de avertisment în intervalul orar 11:00 – 13:00
  • 5 februarie – declanșarea grevei generale pe termen nelimitat
scris de
Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Captura ZileiȘtiri

„Culcat”

FOTO: Andreea Tudor

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...