Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEducațiePrimărieȘtiri

Sector 1 I 25 de școli și licee înscrise în programele de tip afterschool şi semiinternat, finanțate din bugetul local

326
red apple fruit on four pyle books

Circa 3.600 de elevi vor  primi o masă caldă și vor desfășura diverse activități educative alături de cadrele didactice după terminarea orelor, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat în unanimitate de consilierii locali în ședința de azi, 29 ianuarie. Bugetul estimat pentru anul școlar 2023-2024 este de peste 24,5 milioane de lei.

În funcție de necesitatea fiecărei unități școlare, elevii pot fi înscriși în trei variații ale programului:

  • After-school – masa caldă și activități educative incluse
  • Semiinternat – doar masa caldă inclusă
  • Semiinternat – doar activitățile educative incluse

Suma alocată unui singur elev este de 42 lei ( TVA inclus), dintre care:

  • Masă caldă/ zi – 21 lei 
  • Activități educative/ zi – 21 lei

25 de școli și licee s-au înscris până acum în programul „Educație pentru viață”, însă numărul beneficiarilor poate suferi schimbări pe tot parcursul anului școlar, în funcție de numărul de cereri trimise de unitățile de învățământ preuniversitar. Părinții interesați pot depune solicitări la instituția școlară unde învață copiii lor.

Valoarea estimativă a proiectului este de aproape cinci milioane de euro, dintre care 3 milioane de euro pentru zilele din 2024 aferente acestui an școlar.

CITEŞTE ŞI:

scris de
Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Captura ZileiȘtiri

„Culcat”

FOTO: Andreea Tudor

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...