Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiri

Spitalul de Urgență MAI „Dimitrie Gerota” va avea un sediu nou. Clădirea va fi construită cu fonduri din PNRR  

495
Foto: Facebook/Forum Spitalul Gerota

Un nou sediu pentru Spitalul de Urgenţă al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” va fi construit în apropierea celor două aeroporturi internaţionale, „Henri Coandă” şi „Aurel Vlaicu”.

Contractul de finanţare a fost semnat la Palatul Victoria. Investiţia se ridică la 1,4 miliarde de lei. Cea mai mare parte din bani sunt asiguraţi prin PNRR, dar vor veni fonduri şi de la Banca Europeană de Investiţii. Termenul de execuţie a lucrării este de trei ani.

Spitalul aparţine Ministerului Afacerilor Interne, dar va funcţiona în regim de spital de urgenţă pentu toți cetăţenii.

Sediul va fi dotat cu:

  • 400 de paturi în secţiile medicale pentru spitalizare continuă;
  • 40 de paturi pentru spitalizare de zi;
  • 50 de paturi pentru anestezie şi terapie intensivă;
  • 15 cabinete şi cinci săli de tratament;
  • sistem integrat de management al clădirii, care va permite controlul şi monitorizarea tuturor subsistemelor din componenţa clădirii, inclusiv subsistemul electric, subsistemul de gaze medicale, subsistemul voce-date, subsistemul de securitate şi control acces, subsistemul de detecţie, alarmare şi stingere incendii.

În februarie, Guvernul a aprobat lista cu 27 de spitale care primeau bani din PNRR, pentru modernizare. Șapte erau din București sau Ilfov:

 Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” Balotești: necesită modernizarea infrastructurii;

– Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. C. C. Iliescu” București: necesita construcție nouă;

– Spitalul Universitar de Urgență București: necesita extinderea aripilor A1 și A4;

– Spitalul de Obstretică-Ginecologie Buftea: necesita desființarea construcției existente (c1-c15) și reconstruirea, relocarea stației de oxigen, dotarea și amenajarea spitalului;

– Spitalul de Urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”: necesita un sediu nou;

– Centrul de diagnostic şi tratament al tuberculozei Zerlendi, Bucureşti: necesita construcție nouă;

– Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”: necesita construirea Centrului de psihiatrie pediatrică. 

Ulterior, şase spitale sau secții noi ale unor unități medicale au pierdut finanțarea doar din Planul Național de Redresare și Reziliență.

  • Construire, dotare și amenajarea Spitalului de Obstetrică Ginecologie Buftea și desființare construcții existente (C1-C15), relocarea stației de oxigen și relocarea gospodăriei apei (96 milioane euro);
  • Construire Corp nou Departament Sănătatea mamei și copilului Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța (142 milioane euro);
  • Construcția de secții de obstretică și ginecologie, neonatologie, chirurgie, pediatrică și pediatrie Arad – unități noi (95 milioane euro);
  • Construcția Spitalului de Urgență Prof. Dr. Dimitrie Gerota într-o nouă locație (202 milioane euro);
  • Construire Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov (96 milioane euro);
  • Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – Relocarea și modernizarea activității secției de oncologie și înființare compartiment cardiologie intervențională (46 milioane euro).

Aceste proiecte ar urma să fie finanțate ori prin împrumuturi BEI, ori prin transferul către Programele din politica de coeziune.

CITEŞTE ŞI:

pe același subiect

Captura ZileiȘtiri

„Culcat”

FOTO: Andreea Tudor

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...