Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Covid-19SănătateȘtiri

Presiuni din partea părinților. Cei 11.000 de bucureșteni nu vor mai fi testați de Covid-19 în școli, anunță Gabriela Firea

80

Gabriela Firea a renunțat la organizarea testărilor Covid-19 din programul „Testăm pentru București” în instituții de învățământ în urma unor presiuni din partea părinților. Federația părinților și aparținătorilor legali din România FEPAL s-a opus cu vehemență acestei inițiative deoarece consideră că e periculoasă pentru elevii care urmează să revină la cursuri pe 2 iunie. Prin acest proiect vor fi testați 11.000 de bucureșteni

În urmă cu o săptămână Consiliul General al Municipiului București a aprobat proiectul „Testăm pentru București”, un proiect prin care 11.000 de bucureșteni voluntari vor fi testați pentru identificarea virusului Sars-CoV-2 cu metoda RealTime PCR. Testarea urma să se facă în cabinetele medicale din școlile și liceele din Capitală. Inițiativa a fost întâmpinată cu proteste din partea părinților care nu au fost de acord cu organizarea testării în instituțiile de învățământ.

„Organizarea testării în instituții de învățământ în care începând cu 2 iunie 2020 vor fi organizate cursuri pentru elevii din anii terminali, multe dintre acestea neavând nici măcar două căi de acces pentru asigurarea culoarelor, este deopotrivă periculoasă și descurajatoare pentru elevii acestor școli de a participa la cursuri.”

Fepal – Federația părinților și aparținătorilor legali din România
https://www.facebook.com/FederatiaParintilor/posts/260265831997650

În urma presiunilor făcute de părinți Gabriela Firea a anunțat că a renunțat la organizarea testărilor Covid-19 din cadrul proiectului în unitățile școlare.Oricum, virusul poate fi adus în școli de oricine, nu doar de “testații lui Firea”. Atâta răutate nu am văzut!” a postat primarul București pe pagina ei de Facebook.

Bugetul total al proiectului este de 2.233.000 lei, urmând ca pentru fiecare beneficiar să fie decontată o sumă de 200 de lei care va merge la laboratoarele de stat și private care se vor ocupă de testarea RealTime PCR. Există 9 laboratoare care se vor ocupa de efectuare testelor:

  • Imunomedica Provita
  • Institutul Clinic Fundeni
  • Institutul de Virusologie Stefan Nicolau al Academiei Române
  • Centrul medical Unirea Regina Maria
  • Regina Maria prin Genom & Genetics
  • Medlife
  • Gral Medical
  • Synevo Romania
  • Spitalul Victor Babeș
scris de
Bianca Albu

Reporter