Primăria Sectorului 4 investește peste 4.100.000 euro în terenuri de sport lângă mai multe unități școlare de pe raza Sectorului 4, adică aproximativ 20.500.000 lei. În următoarea ședință de consiliu de luni, 18 decembrie, se va supune la vot aprobarea indicatorii tehnico-economici aferenți lucrărilor.
Potrivit referatului de aprobare anexat Hotărârii nr. 328/14.12.2023 „în general, infrastructura sportivă aferentă” școlilor din Sectorul 4 „are nevoie de lucrări de modernizare și extindere. De asemenea, răspunde la nevoile izvorâte din dezvoltarea zonelor rezidențiale, dar și dezvoltarea demografică a sectorului”.
Școlile care vor beneficia de această investiție sunt:
- Școala 120 Mărțișor – Strada Mărțișor nr. 39 | 2.050.000 lei cu TVA
- Școala Gimnazială Șerban-Vorbă – Strada Petre Țuțea nr. 3 | 1.780.000 lei cu TVA
- Școala Gimnazială nr. 113 – Strada Parincea | 1.050.000 lei cu TVA
- Școala Gimnazială George Bacovia – Strada Stoian Militaru nr. 72 | 2.030.000 lei cu TVA
- Liceul Tehnologic Dacia – Strada Caporal Grigore Marin nr. 42-44 | 1.900.000 lei cu TVA
- Școala Gimnazială „Eremia Grigorescu” – Strada Căpitan Eremia Popescu nr. 27 | 1.300.000 lei cu TVA
- Școala Gimnazială nr. 194 – Bulevardul Alexandru Obregia | 3.500.000 lei cu TVA
- Școala Gimnazială nr. 99 – Strada Huedin nr. 13 | 2.300.000 lei cu TVA
- Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu” – Strada Costila nr. 2 | 1.900.000 lei cu TVA
- Școala Gimnazială „Avram Iancu” – Strada Stupilor nr.1 | 1.700.000 lei cu TVA
De asemenea, un teren de sport va fi amenajat pe strada Straja nr. 12, ca parte a unui proiect de dezvoltare al zonei mai complex, iar valoarea investiției pentru teren va fi de 970.000 lei cu TVA.