Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Main

Horia Tomescu a demisionat din funcția de viceprimar al Capitalei

580

Viceprimarul USR al Capitalei a și-a anunțat printr-o postare pe Facebook că a demisionat din funcția pe care a ocupat-o în cadrul Primăriei Generale. Acesta susține că a luat această decizie din motive personale.

Astăzi este ziua în care am pus punct celei mai importante perioade din cariera mea politică, cea de viceprimar USR al Capitalei. Motivele sunt unele personale pentru că după cum bine știți, la finalul fiecărei zile ne gândim la sănătatea și binele nostru dar și a celor dragi”, a scris Horia Tomescu pe Facebook.

Fostul viceprimar al Bucureștiului a mai spus și că decizia lui vine după o perioadă „plină de provocări, de învățături, de multe ore peste program dar și de împliniri și realizări”.

Surse G4Media susțin că acesta și-ar fi dat demisia după ce DNA a început o anchetă la instituția care gestionează spitalele primăriei, instituție aflată în subordinea sa.

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...