Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ReportajȘtiri

„Împreună salvăm Fabrica” – Peste 6.000 de oameni au semnat o petiție împotriva demolării clădirii istorice

103

Peste 6.000 de cetățeni și-au adăugat numele la petiția online „Împreună salvăm Fabrica” care cere Consiliului General al Municipiului București să blocheze demolarea clădirii Fabrica, o hală din secolul XIX devenită nod cultural al Capitalei.

Petiția vine ca răspuns la noul Plan Urbanistic Zonal (PUZ) al Companiei Municipale de Dezvoltare Durabilă care aprobă construirea unui complex imobiliar pe terenul din strada 11 Iunie unde se află acum clubul Fabrica, în clădirea fostei fabrici de ciorapi și tricotaje Apollo, construită în 1898. Deși clădirea face parte dintr-o zonă în care înălțimea maximă permisă este de 16 metri, PUZ-ul include și blocuri de opt etaje care ar avea 34 metri. 

PUZ-ul este „brutal cu clădirile de patrimoniu și țesutul urban protejat în care se propune”, scriu organizatorii petiției. 

Inițiată de un grup format din locuitori ai cartierului, arhitecți, artiști, antropologi și clienți ai clubului Fabrica, petiția cere Consiliului General să voteze împotriva noului PUZ care ar aproba demolarea halei din secolul XIX.

Proiectul a primit deja avizul Primăriei Capitalei și va ajunge la Consiliul General după 1 iunie, când se va termina etapa de dezbatere publică. 

Dărâmarea halei istorice ar putea însemna și sfârșitul clubului Fabrica – cel puțin în forma sa actuală. Deschis în 2007 și transformat într-un important spațiu cultural al Bucureștiului de un grup de antreprenori locali, identitatea clubului este strâns legată de clădirea de cărămidă decorată cu graffiti care îl găzduiește.

„Locuiesc aici și nu îmi doresc un bloc de 8 etaje între case interbelice. Fabrica e (…) deja un loc viu, vibrant, cu poveste”, scrie unul dintre semnatarii petiției pe platforma petitieonline.com. „Nu vreau betoane și sticla aici. Este un precedent periculos și toxic pentru cartier.”

Sursa cover