Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Președintele Klaus Iohannis „Suntem pe un tren ascendent al îmbolnăvirilor. Voi susține crearea unui Fond de redresare economică”

80

După ce cu o zi în urmă președintele Klaus Iohannis anunța o relaxare a condițiilor de carantină după 15 mai, joi atrage atenția că țara noastră se află încă pe un tren ascendent al îmbolnăvirilor cu COVID-19 și că măsurile de distanțare socială și igienă trebuie respectate cu sfințenie. Totodată, șeful statului a precizat că va susține în cadrul Consiliului European, la care va participa prin videoconferință, crearea unui Fond de redresare economică de care să poată beneficia toate statele membre.

Klaus Iohannis a precizat că România a beneficiat deja de spijin de la Bruxelles în valoare de circa 1,5 miliarde de euro pentru sprijinirea IMM-urilor afectate de criză, achiziția de echipament medical și acordarea unui supliement de risc cadrelor medicale care tratează pacienți infectați cu temutul virus SARS-CoV-2.

Principalele declarații ale șefului statului:

  • Din păcate am depășit astăzi numărul de 10 mii de persoane infectate cu COVID-19. Avem o creștere semnificativă a cazurilor confirmate în ultimele 24 de ore, aproape 400 de cazuri noi. Aceste date ne arată că suntem pe un trend ascendent al epidemiei și că trebuie să respectăm cu sfințenie măsurile de distanțare socială și igienă.
  • Nu ne putem permite să slăbim deloc vigilența pentru că nu ne aflăm în situația în care să putem vorbi despre o plafonare a curbei infecției în țara noastră. De altfel, cele mai multe state se află încă în primele faze ale epidemiei, iar în țările care au fost afectate mai devreme, atenție, se observă o reapariție îngrijorătoare a cazurilor.
  • Datele arată că cea mai mare parte a populației lumii se poate contamina, ceea ce înseamnă că există un risc major ca epidemia să se reaprindă chiar și în zonele unde părea că este ținută sub control. Eforturile naționale trebuie dublate dublate de un efort comun la nivel european.
  • Astăzi voi participa la o nouă videoconferință cu membrii Consiliului European. Foaia comună de parcurs referitoare la relansarea economică, prezentată recent, este principalul subiect pe care îl vom aborda. Acest document definește un set de principii care vor sta la baza viitorului plan de relansare economică. Avem nevoie de o astfel de foaie de parcurs, iar România susține această inițiativă.
  • Unul dintre cele mai importante obiective este asigurarea unei autonomii strategice a UE în sectoare precum sănătatea. Criza actuală ne-a arătat cât de important este un sistem de sănătate solid. Trebuie să consolidăm substanțial capacitatea Uniunii în acest domeniu și să asigurăm sprijinul pentru ca statele membre să-și ăîmbunătățească semnificat sistemele de sănătate
  • Un alt obiectiv îl reprezintă asigurarea unui program masiv de investiții axat pe consolidarea industriilor esențiale și pe relansarea industriilor și a serviciilor puternic afectate. Este necesară de o finanțare substanțială.
  • Voi susține crearea unui Fond de redresare economică de care să poată beneficia toate statele membre, ca un instrument suplimentar față de măsurile de sprijin luate deja anterior la nivel european. Trebuie să fie complementar finanțării din viitorul buget al Uniunii pentru perioada 2021-2027 și să fie utilizat pentru nevoile sectoriale reale ale statelor membre. Și aici mă refer la sectorul medical și cel economic, cele mai afectate de pandemia de COVID-19.
  • Prin măsurile luate la nivel european a fost deja mobilizată pentru România o sumă de peste 1,5 miliarde euro din actualul buget UE: 750 milioane euro sunt fonduri pentru susținerea IMM-urilor afectate de criză, 350 de milioane de euro pentru achiziția de echipamente medicale, 300 milioane de euro pentru șomajul tehnic, 120 milioane euro stimulente de risc pentru cadrele medicale, 30 milioane de euro pentru asistenții sociali.

Sursă foto: Facebook Klaus Iohannis

scris de
Cristina Sbîrn

Reporter