Mindfulness, yoga, meditație Vipassana, tehnicile de respirație ale lui Wim Hoff, podcasturi și cărți de dezvoltare personală. Despre toate astea am tot auzit, de la mami sau de la diverși oameni. Cică-s niște lucruri care te ajută să fii un om mai bun, să fii bine tu cu tine, în capul tău. Așa mi-am dat seama că e greu și să fii om, nu numai câine, în zilele noastre, că uite câte ai de făcut!
Și-atunci m-am hotărât: și eu vreau să fiu o jurnalistă mai bună, mai ales că încă nu am reușit să mă obișnuiesc cu programul solicitant de la Buletin de București! Însă cum? Unde? Cine m-ar putea ajuta? Unde sunt asemenea programe pentru căței? Și așa am aflat de Școala lui Codruț, un loc în care maidanezii ca mine, adoptați te miri de pe unde, sunt antrenați gratuit, în cadrul unui program finanțat pe durata a patru luni de Primăria Capitalei.
Am vrut să descopăr și mai multe, așa că Vlad Popescu, directorul Clubului Câinilor Utilitari, m-a dus la un antrenament de-al lor, pentru că, în paralel cu „Școala lui Codruț”, ei mai antrenează și căței pentru salvare-căutare. Vă spun încă de pe acum: mi-a plăcut la nebunie ce mi s-a întâmplat acolo!
A, și poate vă întrebați cine e Codruț. Codruț e un campion care a fost câinele nimănui, un câine fără rasă care trăia pe străzile Craiovei. Apoi, l-a găsit Vlad și a devenit câine utilitar. Codruț cel fără de rasă a inspirat întreaga idee și inițiativa a cursului de dresaj gratuit pentru câinii adoptați și a demonstrat în nenumărate cazuri că un „maidanez” poate fi un câine de valoare. În iunie 2006, a promovat primul examen de obediența din România, iar în octombrie 2006 a obținut titlul de „Învingător la căutare și salvare“ la Campionatul Național de Dresaj Canin, categoria „Căutare în dărâmături“. În februarie 2007, a promovat primul examen de câini de avalanșă din România.
Codruț, oriunde ai fi, îți mulțumesc!
În fine fost cel mai util reportaj pe care l-am documentat de când lucrez la Buletin de București, pentru că am mâncat O GRĂMADĂ de cașcaval și absolut toată lumea m-a mângâiat și m-a pupat. Chiar că merită să fii ziaristă!
Aici sunt în mașină, în drum spre Clubul Câinilor Utilitari din Pădurea Băneasa. Se vede cât sunt de entuziasmată de această nouă aventură!
Apoi m-am întâlnit cu întreaga echipă: oameni și câini și am vorbit absolut cu toți. Ce e drept, câinii nu prea m-au băgat în seamă, fiindcă ei erau ocupați cu antrenamentele.
Unul dintre acei căței e Verti. A fost găsit de stăpâna lui, Iulia, la o stână, e maidanez în toată regula, dar acum muncește din greu ca să-și obțină atestatul de câine de salvare. Un câine ambițios, ce mai! Pe care l-am și filmat, ca să vedeți și voi că, dacă-ți dorești cu adevărat, poți reuși în viață!
Eu n-aș putea fi câine de salvare, pentru că-s prea bătrână. Am deja opt ani, așa că oamenii de acolo mi-au spus că e mai bine să rămân ziaristă, că și asta e o meserie onorabilă. Cum antrenamentul pentru un atestat de căutare-salvare durează aproximativ doi ani, eu voi pleca direct la pensie în loc să plec în misiune.
Bine, tot ei mi-au spus și că sunt prea grasă și trebuie să slăbesc. Și știți ce e curios? Că mami are aceeași problemă, dar ei nu i-au zis nimic: cică la oameni nu e voie, se cheamă ”fat shaming”. Dar la sentimentele mele s-au gândit în timp ce-mi dădeau cașcaval?
Au mai fost niște referiri prin preajma mea cu privire la o măsuță de cafea de pe care ești sigur că nu va cădea ceașca, însă la cum am fost mângâiată minute în șir de oamenii de acolo pot să zic că n-am pus nimic la suflet și mi-a plăcut nespus de mult!
Tot aici l-am întâlnit și pe Romică Chințoi, instructor canin și membru al echipei de Căutare și Salvare de la Clubul Câinilor Utilitari, care a gândit un program special pentru mine. Eu m-am descurcat grozav de bine, în timp ce am mâncat cașcaval din ăla bun, bun, bun, cel mai bun. Dacă vă uitați la filmare, o să vedeți că mami are nevoie de mai multe ore de dresaj decât mine! E adevărat, ea nici nu a fost prea motivată: nimeni nu i-a dat cașcaval. Nici măcar o bucățică! M-am întristat pentru ea.
După programul meu, am vorbit și cu ceilalți oameni. Ana Maria Ciopată, instructor în cadrul Clubului, ne-a povestit mai multe despre „Școala lui Codruț”, proiectul care mă interesa încă de la început.
Apoi n-am mai stat foarte mult, pentru că a trebuit să plec acasă. Cei de la Club au primit un apel urgent și au plecat cu câinii lor la o acțiune de căutare și salvare, undeva la marginea Bucureștiului, după un copil pierdut. Am simțit pe viu adrenalina și emoția intervenției, dar cum am mâncat prea mult cașcaval…
Cam atât de aici, pentru azi. Eu sunt Lisa, reporterul canin de la Buletin de București!
lasă un comentariu