Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
FeaturedSănătate

Ministerul Transporturilor vrea să treacă Spitalul Clinic nr. 1 C.F. Witting și nr. 2 C.F. Piața Presei în curtea PMB

421

Preluarea de către PMB a celor mai mari unități medicale gestionate de Ministerul Transporturilor de pe raza Capitalei a fost retrasă de pe ordinea de zi a ultimei ședințe a Consiliului General fără un motiv clar. Pe lângă cele două unități se adaugă și Policlinica CFR Grivița și ambulatoriul de specialitate de la Gara de Nord care ar fi trebuit să intre în administrarea ASSMB.

Spitalul Clinic nr. 1 C.F. Witting, Spitalul Clinic C.F. 2 de la Piața Presei dar și Policlinica CFR Grivița și Ambulatoriul de specialitate de la Gara de Nord au figurat pe ordinea de zi la ultimele două ședințe de Consiliu General în vederea preluării de către municipalitate. Atât la ședința din 29 mai, cât și la cea din 29 iunie, proiectele au fost retrase de pe ordinea de zi.

Orice modificare a patrimoniului înseamnă vot de doua treimi în Consiliului General. Din câte înțeleg, la mijloc e o doamnă consilier care a fost asistentă care este sau a fost manager la unul dintre aceste spitale. De 14 ani, Municipiul București a primit în administrare 19 spitale. Dacă mergeți într-un spital administrat de Ministerul Sănătății, de Ministerul Transporturi sau de Academia România, cum e Elias, și mergeți într-un spital al ASSMB veți observa diferențe de dotări, de mobilier etc. Este vizibil că spitale administrate de administrațiile locale arată mai bine decât cele administrate de ministere, in toata Romania. La C.F. 1 și C.F. 2 e de făcut treabă. Cel puțin la C.F. 2 este un spital cu o complexitate destul de mare, asemănător cu Colțea”, a explicat pentru Buletin de București, viceprimarul PMB Horia Tomescu, responsabil de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.

Cele doua spitale adună, în total 881 de paturi, după cum urmează:

Spitalul Clinic nr.1 C.F. WITTING:

  • paturi spitalizare continuă: 318 + paturi spitalizare de zi: 12;
  • localizat lângă Gara de Nord București – acces facil pentru pacienții din afara Bucureștiului;
  • are în structura organizatorică secții clinice (excepție – secțiile neclinice: Dermatovenerologie – 25 paturi și Recuperare Medicina Fizică și Balneologie – 27 paturi):
  • existența catedrei de învățământ (Facultatea de Medicină a Universității Fitil Maiorescu din București) și cercetare științifică medicală . fapt ce consolidează calitatea actului medical;
  • aduce în plus față de specialitățile unităților sanitare administrate de către A.S.S.M.B. un nr. de 28 paturi de spitalizare continuă în specialitatea Oftalmologie (a se vedea Anexa 1) – specialitate care este oricum deficitară și la nivelul municipiului București;
  • în ambulatoriu se efectuează atât analize medicale, cât și consultații psihologice prin personalul cu atribuții în Siguranța Transporturilor;
  • în cadrul spitalului funcționează Comisia Centrală de Siguranța Circulației formată din medici primari care supraveghează starea de sănătate a personalului din domeniu, stabilesc măsurile necesare pentru prevenirea îmbolnăvirilor și asigură controlul stării de sănătate, conform instrucțiunilor privind examinarea medicală și psihologică;
  • din totalul pacienților externați, respectiv 8288, în anul 2019 – 61.46% provin din mediul urban și 38.54% din mediul rural, iar în anul 2022. din totalul pacienților externați, respectiv 4883. 63.41% provin din mediul urban și 36.59% din mediul rural

Spitalul Clinic C.F. 2 Piața Presei:

  • paturi spitalizare continuă: 530 + paturi spitalizare de zi: 21;
  • locația unității sanitare (la intrarea în București- zona nord) oferă acces facil populației din vecinătatea Bucureștiului (a se vedea Anexa 2);
  • din totalul pacienților externați, respectiv 18926, în anul 2019 – 59,91% provin din mediul urban și 40.09% din mediul rural, iar în anul 2022 din totalul pacienților externați, respectiv 13042. 60,77% provin din mediul urban și 39.23% din mediul rural;
  • are în structura sa secții clinice – chirurgie generală, endocrinologie și neurologie;
  • existența catedrei de învățământ (Facultatea de Medicină a Universității Titu Maiorescu din București) și cercetare științifică medicală , fapt ce consolidează calitatea actului medical;
  • aduce în plus față de specialitățile unităților sanitare administrate un nr. de 25 paturi spitalizare continuă în specialitatea Endocrinologie, din care 5 paturi pentru copii (a se vedea Anexa 1). Rata de utilizare a paturilor de 54,18% (la anul 2022); DMS este de 2,78 raportat la DMS național pe specialitate care este de 3.84 – la anul 2019;

Cele două proiecte de hotărâre, retrase de pe ordinea de zi a CGMB nu conțin și referințe privind impactul bugetar asupra ASSMB, în cazul preluării acestora de către municipalitate.

Nu este pe specificul nostru și ne este greu sa le administrăm eficient și să obținem fonduri”, au explicat pentru Buletin de București surse apropiate conducerii Ministerului Transportului.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.