Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Locuitorii sectorului 3 pot alege prioritățile de dezvoltare. Primăria a lansat un chestionar online

131

Primăria Sectorului 3 a lansat un chestionar pentru stabilirea principalelor obiective de dezvoltare ale sectorului. Locuitorii Sectorului 3 sunt invitați să răspundă la un set de întrebări și să-și exprime gradul de mulțumire privind situația actuală, dar și prioritățile de dezvoltare viitoare.

„Scopul acestui chestionar are rolul de a reflecta viziunea, obiectivele strategice și direcțiile sectoriale de dezvoltare ale Sectorului 3 al Municipiului București, prin implicarea factorilor de decizie, a oamenilor de afaceri și a populației, pentru stabilirea unui consens în ceea ce privește viitorul Sectorului 3 al Municipiului București, precum și pentru a stabili prioritățile și criteriile pentru absorbția de fonduri comunitare alocate pentru perioada de planificare actuală și viitoare”, anunță Primăria Sectorului 3.

Chestionarul este structurat în trei părți. În prima parte, respondenții trebuie să bifeze câteva date despre profilul personal. Ulterior, aceștia își pot exprima percepția generală asupra Sectorului 3. Printre întrebările din această categorie, se numără:

  • Cât de mulțumit(ă) sunteţi în general de felul în care trăiţi în prezent în Sectorul 3?;
  • Cunoașteți unul sau mai multe proiecte de investiții realizate la nivelul S3 în ultimii 5 ani?;
  • Care considerați că sunt cele mai importante 3 probleme ale Sectorului 3Spații verzi insuficiente/Calitatea aerului/Traficul auto/Parcări de reședință insuficiente/Consolidarea clădirilor/Colectarea selectivă a deșeurilor?

În cea de-a treia parte a chestionarului, locuitorii Sectorului 3 sunt invitați să-și exprime opinia cu privire la accesul la dotări și servicii publice. De exemplu:

  • Aglomerarea traficului, în orele de vârf este cea mai importantă problemă a Sectorului 3?;
  • Utilizați/ați utilizat servicii ale sistemului de învățământ la nivelul Sectorului 3 unde aveți reședința sau în altă localitate?;
  • Considerați ca este importanta reabilitarea clădirilor/iluminatului public în vederea creșterii eficienței energetice la nivelul Sectorului 3 al Municipiului București?.

Locuitorii Sectorului 3 pot răspunde chestionarului, accesând următorul link:

ÎNCEPEȚI CHESTIONARUL