Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
FeaturedTransport

Dosar “București Orbital”(II) | Drumul Radial 2, A1 București-Pitești, la șase benzi și dincolo de Bolintin-Deal

348

Proiectul celui de-al doilea drum radial din cele 10 menite să lege Autostrada București de Capitală a fost modificat înainte ca studiul de fezabilitate să fie gata. Dacă inițial acesta ar fi trebuit să însemne lărgirea la șase benzi a Autostrăzii 1 București-Pitești până în dreptul localității Bolintin-Deal, acum modernizarea va fi implementată până la Pitești, pe toți cei aproape 110 kilometri de șosea de mare viteză.

Supralărgirea Autostrăzii București-Pitești făcea parte inițial dintr-un proiect zonal de mobilitate urbană estimat la peste 700 de milioane de euro.

Astfel, Drumul Radial 2 – DR2 – Autostrada A1 ar fi trebuit să aibă o lungime de aproximativ 12 km și ar fi presupus extinderea, de către CNAIR, a Autostrăzii A1 la trei benzi pe sens între km 10 și km 23 până în dreptul localității Bolintin-Deal din județul Giurgiu, la intersecția cu Drumul Comunal 149.

Traiectul ar fi trebuit să deservească, în principal, zona metropolitană și centrele logistice aferente A1 din dreptul localităților Ciogârla și Dragomirești, care contribuie la valorile mari de trafic înregistrate la orele de vârf.

Potrivit primelor analizele, obiectivul general constă în sporirea eficienței tehnico-economice a rețelei de transport și în îmbunătățirea condițiilor traficului de mărfuri.

Inițial, drumul radial înseamna lățirea la trei benzi a primei secțiuni A1. Doar că acum acel radial l-am transformat într-un proiect mai amplu, adică trei benzi până la Pitești, pentru ca tot acest tronson va fi foarte solicitat după terminarea lucrărilor la Drumul Expres Pitești-Craiova și A1 Pitești-Sibiu. Astfel am înlocuit radialul din proximitatea Capitalei cu trei benzi și modernizare până la Pitești”, a explicat pentru Buletin de București secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu.

Documentația în vederea licitației pentru expertizele tehnice și studiile de fezabilitate a fost transmisă spre validare la Agenția Națională pentru Achiziții Publice. Durata contractului este de 18 luni iar, ulterior atribuirii, experții vor stabili suprafața totală estimată pentru exproprieri, dacă se impun lucrări suplimentare pe Bulevardul Iuliu Maniu în vederea preluării valorilor de trafic ori construcția unui Parc&Ride în zona stației de metrou Preciziei.

De asemenea, în baza aceluiași document, va putea fi scoasă la licitație elaborarea proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, obținerea autorizației de construire dar și lucrările propriu-zise.

A3 cu trei benzi

Modificarea proiectului DR2 vine la pachet și cu modernizarea tronsonului de 42,5 kilometri Moara Vlăsiei-Dumbrava a Autostrăzii 3 București-Ploiești și a unei porțiuni de aproximativ 25 de kilometri din A2 București – Constanța până în dreptul localității Fundulea.

La această oră, singura șosea de mare viteză din proximitatea Capitalei care beneficiază de trei benzi pe sens este A3, tronsonul Moara-Vlăsiei – Strada Petricani.

Acesta a fost data în exploatare în etape, ultima porțiune de 6,5 km dintre DNCB și Strada Petricani fiind inaugurată, fără sistemul de iluminat nocturn prevăzut în proiect, în urmă cu aproximativ patru ani.  

Planurile inițiale pentru cele 10 drumurile radiale din cadrul proiectului Orbital București însumează o lungime totală de 96,43 km și un cost estimat de 703.470.000 de euro cu TVA. Proiectul urmează să fie finanțat din fonduri externe nerambursabile și ar trebui finalizat până în 2026.

CITEȘTE ȘI

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect

Parcarea din fața terminalului Plecări al Aeroportului Otopeni se va închide
ArticoleMainTransport

Parcarea din fața terminalului Plecări al Aeroportului Otopeni se va închide

Parcarea din fața terminalului Plecări al Aeroportului Internațional „Henri Coandă” se va...