Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Gabriel Oprea, achitat în primă instanță în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină

146

Gabriel Oprea a fost achitat de Tribunalul București în procesul în care este acuzat de ucidere din culpă. Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs, însă fapta pentru care fostul ministru de Interne este judecat se va prescrie în toamna anului acesta, conform unor surse judiciare citate de libertatea.ro. 

În procesul de astăzi, 6 martie, instanța Tribunalului București a decis achitarea lui Gabriel Oprea în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Singurul vinovat găsit de instanță a fost societatea care a executat lucrările, General MPM Impex SRL, deoarece nu a semnalizat corespunzător groapa în care polițistul a căzut cu motocicleta, având ca urmare moartea sa, și a fost amendată cu 330.000 lei, conform minutei instanței. Administratorul societății, Mazilu Petre, a fost condamnat la 2 ani și 8 luni cu suspendare, sub supraveghere. 

Contextul morții polițistului

Accidentul s-a produs în seara zilei de 20 octombrie 2015, iar polițistul Bogdan Gigină „conducea” coloana oficială care-l transporta acasă pe Oprea, când a intrat cu viteză într-o groapă nesemnalizată. Polițistul, în vârstă de 28 de ani, a murit în urma unei hemoragii cranio-cerebrale.

Condițiile erau neprielnice, afară plouând și fiind vizibilitate redusă. Însă viteza coloanei oficiale era de 84km/h, peste limita de siguranță, iar vinovat pentru acest lucru nu putea fi decât Oprea, conform procurorilor DNA: „Viteza de deplasare era stabilită în mod implicit de către ministrul de Interne, prin comunicarea destinației și a momentului precis la care aceasta trebuia să ajungă la destinație (…) era singurul în măsură să solicite mărirea vitezei de deplasare dincolo de depășirea limitei de siguranță.”

De când a devenit ministru al Afacerilor Interne în ianuarie 2014 a dispus de o coloană oficială pentru aproape toate deplasările, oficiale sau private, conform procurorilor DNA. Pentru a-și face loc în trafic, acesta cerea să fie însoțit în permanență de către un dispozitiv de Poliție Rutieră.

Pe lângă că acest lucru era o încălcarea a dispoziţiilor legale privind însoţirea demnitarilor de către Poliţia Rutieră, escordatrea permanentă fiind un regim rezervat prin lege exclusiv președintelui României, președinților celor două camere ale Parlamentului și prim-ministrului, Gabriel Oprea l-a folosit și în mod abuziv, adică de trei ori mai mult decât președintele de la acea vreme, în aceeași perioadă de timp. 

Tot conform explicațiilor DNA, două dintre cele trei împrejurări care au condus la moartea polițistului îi sunt imputabile lui Gabriel Oprea, și anume prezența victimei în coloana oficială și neadaptarea la condițiile meteorologice. 

A treia împrejurare, semnalizarea deficitară a obstacolelor, a fost imputată de către Tribunalul București societății care a demarat lucrările. Însă Oprea a fost achitat. 

„(…) s-a verificat caracterul ilicit şi culpabil al următoarelor acţiuni care au dus la decesul victimei: prezenţa victimei ca motociclist într-o coloană oficială; viteza de deplasare şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice; modalitatea deficitară de semnalizate a obstacolelor existente pe carosabil. Cu privire la primele două cauze – prezenţa victimei ca motociclist într-o coloană oficială, viteza de deplasare şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice – a rezultat că aceste activităţi au fost determinate şi că îi sunt imputabile inculpatului Oprea Gabriel”

Sursă fotografie: Inquam Photos / Virgil Simonescu