Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Primărie

Deși a promis că spune, în fiecare săptămână, câți bani strânge din donații și ce face cu ei, Gabriela Firea nu a publicat nimic nici după 12 zile de la anunț

92

Pe 25 martie, la ora 18 și 39 de minute, într-o postare pe Facebook, Gabriela Firea anunța că pentru combaterea efectelor epidemiei COVID-19 a deschis un cont de solidaritate la Trezoreria Municipiului București, prin Primăria Capitalei. Totodată promitea transparență, în fiecare săptămână, în privința sumelor încasate și a modului în care sunt folosite. Deși au trecut 12 zile de la anunț, informațiile nu sunt la îndemână nici pe site-ul Primăriei Municipiului București, nici pe cel al Direcției de Asistență Socială a Primăriei, instituția despre care se subînțelege că ar fi beneficiara fondurilor.

În anunțul de pe Facebook, Gabriela Firea era însoțită de șefa Direcției de Asistență Socială a Primăriei Capitalei, Cosmina Simean.

„[..]pentru ca în această perioadă, omenia face diferenta, le mulțumesc tuturor celor care au dat o mână de ajutor precum și celor care vor să se implice de-acum înainte.

Cont de solidaritate deschis de PMB
RO28 TREZ 7002 1370 201X XXXX

Începând de joi, 26 martie, toți cei care doresc să îi sprijine persoanele aflate în dificultate – persoane în vârstă cu venituri reduse, persoane fără adăpost, familii cu mulți copiii – sau care doresc să contribuie la susținerea eforturilor medicilor pentru achiziționarea de material sanitare, aparatură medicală etc., o vor putea face și prin donarea de bani”, se precizează în postarea facută pe pagina personal al Gabrielei Firea.

Gabriela Firea a anunțat pe 25 martie deschiderea contului pentru donații și sponsorizări.(sursa: facebook.com)

Decizia de deschidere a contului ar fi venit ca urmare a „numeroaselor solicitări pe adresa coronavirus@pmb.ro de la persoane care doreau să doneze bani”.

Așadar, contul ar fi devenit activ a doua zi și, potrivit anuțului, ar fi trebuit să fie comunicate săptămânal, „în mod extrem de transparent, prin publicarea pe site-ul PMB, valoarea sumelor colectate și modul de utilizare a acestora”.

Prima comunicare ar fi trebuit să aibă loc pe 2 aprilie.

La 12 zile de la deschiderea contului, redacția Buletin de București a încercat să afle câți bani au fost donați și cum au fost utilizați aceștia.

Cum pe site-urile oficiale ale celor două insituții, la o căutare atentă, nu am descoperit nicio referinta la acest cont, am luat legătura cu șefa Direcției de Asistență Socială a Primăriei Capitalei.

Pe site-urile celor două instituții la categoriile “Actualitate”, respectiv “Noutăți”, nu există nicio referință privind contul de solidaritate anunțat de Gabriela Firea.

Cosmina Simean ne-a transmis că acest cont este gestionat de Primăria Generală și că tot acolo se centralizează sumele de bani și se stabilește pe ce sunt cheltuite.

Contactată telefonic de reporterii Buletin de București, șefa Direcției de Presă din PMB, Manuela Dediu, a transmis că nu știe de existenta unei comunicarii publice în acest sens pe site-ul primăriei și ne-a solicitat să transmitem o cerere de informații publice. Vom publica răspunsul Direcției de Presă a PMB de îndată ce îl vom primi.

Editor: Oana Despa

Sursă cover

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...

Parcul Cara, încă un parc betonat în stilul Negoiță. Foto Cătălin Anghel-Dimache
ArticoleMainPrimărie

Sector 3 | Încă un parc „betonat” în stilul Negoiță. Nemulțumiri în rândul cetățenilor

Reabilitarea parcului Cara din Sectorul 3 a stârnit controverse și nemulțumiri în...

Piața Berceni-Olteniței devine din nou „de stat”.
ArticolePrimărieȘtiri

Piața Berceni-Olteniței devine din nou „de stat”. Ce schimbări promite Primăria

Piața Berceni-Olteniței, devine de stat. Primăria Sectorului 4 anunță că Piața Berceni-Olteniței...