Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
FeaturedȘtiri

Incident șocant în Capitală. O femeie a fost închisă în portbagajul unei mașini, iar autovehiculul incendiat

141

Actualizare 2: În urma deciziei magistraților, agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Actualizare: Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Mâine, acesta va fi trimis în fața magistraților, unde procurorii vor prezenta o propunere legală pentru prelungirea arestului.

Un incident șocant a avut loc, în această dimineață, în București. O femeie a sunat la 112 și a cerut ajutor. Fusese răpită, și închisă în portbagajul unei mașini. Când a fost găsită de polițiști, mașina fusese abandonată pe un câmp, și ardea. Femeia a fost salvată iar agresorul a fost reținut.

La ora 4,40 de minute, un apel la 112 a pus pe jar autoritățile. O femeie a reclamat că, după o ceartă cu partenerul, acesta a închis-o cu forța în portbagajul mașini și a demarat în trombă.

Locația femeii din portbagajul mașinii în mișcare a fost urmărită de către Operatorul Serviciului de Telecomunicații Speciale. Aceștia iau transmis un link de localizare cu ajutorul căruia s-a reușit monitorizarea traseului parcurs, iar locația a fost comunicată tuturor echipajelor de poliție aflate în serviciu.

Brigada Rutieră a depistat autoturismul, pe un câmp din Sectorul 3, în jurul orei 4:50. Aceștia au observat flacără deschisă în interiorul mașinii. Polițiștii au scos femeia din portbagaj și au stins incendiului cu extinctoarele din dotare. La fața locului a fost chemat și un echipaj medical.

În apropierea zonei în care se afla femeia, pe lângă o stație peco, a fost găsit și agresorul. Era băut și drogat.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul, și pentru deteriminarea măsurilor legale ce trebuie aplicate, cercetările au fost preluate de către Serviciul Omoruri și Parchetul de pe lângă Tribunalul București.