Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
SănătateȘtiri

357 cadre medicale infectate. Unde lucrează cele 60 din București

88

Spitalele din România se confruntă cu pandemia de coronavirus în timp ce numărul personalului medical infectat crește de la o zi la alta. 357 cadre medicale din România sunt infectate cu Covid-19, dintre care 60 se află în București. Mai multe unități spitalicești au medici, asistente, infirmiere sau personal auxiliar confirmate cu noul coronavirus. La momentul de față s-au confirmat oficial astfel de cazuri în patru spitale din Capitală.

Conform ultimelor date centralizate și transmise în seara zilei de 1 aprilie, în București există 60 de cadre medicale infectate cu virusul SARS-CoV-2:

  • 19 medici;
  • 16 asistenți medicali;
  • 6 infirmiere;
  • 19 personal auxiliar.
  1. La Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ” Dr. Carol Davila” se află aproape jumătate din totalul de 60: 24 de cadre medicale infectate, conform declarațiilor comandantului unităţii medicale, Florentina Ioniţă Radu.
  2. Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) vine din urmă cu 17 cadre medicale confirmate. S-au prelevat în total aproximativ 500 de probe biologice, iar pentru 20% dintre acestea se așteaptă rezultate. 
  3. Șapte cadre medicale au fost depistate pozitiv pentru SARS-CoV2 și la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, unitate medicală aflată în prima linie în combaterea epidemiei.
  4. În Spitalul Gerota mai mulți medici au luat contact cu un pacient pozitiv care a mințit în legătură cu călătoria lui în străinătate. La momentul actual au fost confirmate oficial două doctorițe cu Covid-19. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat recent că ele se află în stare critică.
  5. Locația celorlalte 10 cadre medicale nu a fost încă transmisă oficial de autoritățile centrale.

scris de
Bianca Albu

Reporter