Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Oprescu rămâne cu condamnarea de 10 ani și 8 luni de închisoare. Recursul în casație al lui Sorin Oprescu, respins de ÎCCJ

153

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins astăzi, 1 februarie, recursul în casație prin care Sorin Oprescu, fostul primar al Bucureștiului, solicita rejudecarea dosarului în care a fost condamnat la 10 ani şi 8 luni închisoare pentru corupţie, conform Agerpres.ro .

Este vorba despre dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie. Sentința definitivă, pronunțată în data de 15 mai 2022 de Curtea de Apel București, a fost de 10 ani și 8 luni de închisoare.

Sorin Oprescu și alți cinci condamnați în cadrul aceluiași dosar au făcut recurs în casație.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție:

„Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii Albu Romeo, Popa Bogdan Cornel, Şupeală Florin, Oprescu Sorin-Mircea, Bengalici Claudiu şi Niţă Ion împotriva deciziei penale nr. 575/A din data de 13 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti – Secția I penală. Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este „analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept”, adică în recurs „nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se apreciază dacă hotărârea dată corespunde sau nu legii”, conform Expunerii de motive a noului Cod de procedură penală, respectiv Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016 a Curții Constituționale. Dacă recursul ar fi fost admis, acest lucru ar fi dus la rejudecarea dosarului.

Astfel, argumentele invcate de căte avocatul lui Sorin Oprescu vizau neconformitatea descrierii faptelor concrete comise ale clientului său cu definiția infracțiunilor din norma legală în baza căreia a fost condamnat, conform Libertatea.

În momentul de față, Sorin Oprescu se află în Grecia, unde s-a „relocat” cu doar două săptămâni înainte de decizia definitivă de condamnare a Curții de Apel București. La vremea respectivă, acesta a fost dat în urmărire internațională. După ce a fost prins și arestat de autoritățile elene, fostul primar al Capitalei a plătit suma de 5.000 euro pentru a fi eliberat pe cauțiune. Judecătorii din Atena au decis să nu îl extrădeze pe Sorin Oprescu.

Potrivit DNA, în perioada 2013 – 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat. Grupul infracţional organizat, condus de Sorin Oprescu, și constituit de directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane Bogdan Cornel Popa, avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul municipalităţii bucureştene.

Sursa fotografie Octav Ganea / INQUAM