În ședința Consiliului Sector 2, de astăzi, va fi supus la vot un proiect de hotărâre care propune desființarea bustului lui Mircea Vulcănescu din parcul Sf. Ștefan Propunerea, semnată de consilierul local Feroiu Dumitru-Silviu, a stârnit un val de reacții în spațiul public. De la scrisori deschise și petiții ale susținătorilor lui Vulcănescu pentru menținerea statuii sale în parc, la declarații pro demolare ale celor care îl contestă.
Considerăm obligatorie punerea în aplicare de către administrația publică a prevederilor Art. 12 din O. U.G. nr. 311/2022: “Se interzice ridicarea sau menținerea în locuri publice, cu excepția muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative, referitoare la persoanele vinovate de săvârșirea infracțiunilor de genocid contra umanității şi de crime de război.”
Proiect de hotărâre
Cum justifică propunerea inițiatorii?
Referatul prin care inițiatorul proiectului justifică propunerea sa începe cu următoarea propoziție, îngroșată:
„Mircea Vulcănescu a fost judecat și condamnat de Tribunalul Poporului în 1945, respectiv 1946 PENTRU CRIME DE RĂZBOI.”
Se face referire apoi la decizia din 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României care a respins cererea fiicei lui Mircea Vulcănescu, Măriuca, de anulare a deciziei din 1946. Astfel a fost, în fapt, recunoscută hotărârea judecătorilor comuniști în România de astăzi.
Mircea Vulcănescu a fost judecat și condamnat de Tribunalul Poporului în 1946. În baza acestei condamnări, persoana scriitorului intră în categoria celor „vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”, conform „legii anti-fasciste”, Legea nr. 217 din 23 iulie 2015.
În baza acestor două acte legislative, cel conform căruia cultul personalităților vinovate de crime de război, și cel conform căruia Vulcănescu este o personalitate vinovată de aceste crime, au fost formulate mai multe cereri de a elimina persoana scriitorului din „infrastructura” domeniului public, adică din a redenumi liceul ce îi poartă numele, și a desfința bustul acestuia din parcul Sf. Ștefan
Despre Tribunalul Poporului
„Convenția de armistițiu semnată între România și puterile aliate (URSS, Marea Britanie și Statele Unite) la Moscova pe 12 septembrie 1944 prevedea la art. 14 “Guvernul și Înaltul Comandament Român se obligă să colaboreze cu Înaltul Comandament Aliat (Sovietic), la arestarea și judecarea persoanelor acuzate de crime de război … în primăvara anului 1945 apare un decret-lege care vorbește foarte clar despre pedepsirea criminalilor de război … iar în baza acestei legislații apar Tribunalele Poporului” a spus Istoricul Marius Cazan, cercetător la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, într-un interviu acordat rfi.ro .
Dialectica consiliilor locale
2017
Expunerea de motive a unei hotărâri de a Consiliului Local Sector 4 din data de 18.07.2017 începe cu propoziția „Mircea Vulcănescu este un geniu al culturii românești și una dintre cele mai strălucite minți ale generației interbelice”. Continuă printr-o scurtă biografie menită să sublinieze importanța „marelui om de cultură”, nedreptățit prin întemnițarea de către Securitate, trecând foarte sumar peste perioada sa politică, neadăugând nici măcar un substantiv în descrierea sa care să trimită la ea. Ne amintesc faptul că este o personalitate dată exemplu pentru argumentarea în favoarea instituirii Legii nr. 127/2017, menită să celebreze printr-o zi națională „marii martiri din temnițele comuniste”. Și se termină cu un citat din însuși Mircea Vulcănescu, din lucrarea Ultimul cuvânt:
„Onorata curte poate să hotărească în privința mea orice. Un singur lucru o pot asigura de pe acum, când am încă integritatea mea corporală și a facultăților mele sufletești: că până în ultimul meu ceas, o să dorm bine!”
Mircea Vulcănescu, „Ultimul cuvânt”, așa citat în expunerea de motive
Această hotărâre viza abrogarea unei alte hotărâri ce fusese adoptată anterior, prin care Liceul Tehnologic „Mircea Vulcănescu” urma să fie redenumit în „Traian Popovici”. Cea din urmă a fost la rândul ei adoptată.
Decizia de a schimba numele a fost întâmpinată de proteste, inclusiv o scrisoare deschisă semnată de „10 academicieni și … sute de profesori universitari, sociologi, oameni de cultură” ș.a.m.d., ce a fost invocată de asemenea în expunerea de motive.
Aceștia au „aflat cu stupoare” că Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a cerut schimbarea numelui liceului, deoarece „motivul invocat este că Mircea Vulcănescu a fost subsecretar de stat la Finanţe în guvernul Ion Antonescu. Asupra distinsului cărturar planează acuza de criminal de război.” Orice fel de argumentare împotriva lui Vulcănescu este descrisă ca o „campanie reducționistă postdecembristă”. Aceștia adaugă
„Viaţa şi opera acestor oameni exponenţiali ai României nu pot fi reduse la simpatiile lor de la un moment dat faţă de mişcările de extremă dreaptă sau, după caz, de extremă stângă din România şi din Europa, şi puse în aceeaşi categorie cu neîndoielnic condamnabilele crime ale legionarilor sau ale regimului comunist.Denunțarea unui episod biografic reprobabil (acceptăm: uneori, nociv, dar pentru care s-a plătit nu o dată cu viața) nu poate fi extinsă și asupra unei creații care se află dincolo de timp.”
2022
În continuare, în paralel cu expunerea de motive din 2017 menționată anterior, în loc să se concentreze pe biografia extinsă a lui Vulcănescu, se concentrează pe rolul pe care acesta l-a avut în guvernul Antonescu, unde „a participat la zeci de consilii de miniștri în care s-au discutat aspecte ce țin de pregătirea și luarea de decizii cât de poate de practice pentru exterminarea populației evreiești și rome, pentru excluderea din societate a acestora, la care Mircea Vulcănescu a contribuit direct … În postura sa de subsecretar de stat în ministerul finanțelor a fost implicat în maniera în care Banca Națională și ministerul finanțelor au pus în aplicare deposedarea de averi, bijuterii și de bani a evreilor deportați în Transnistria și a avut o contribuție la maniera rapidă în care aceștia au pierit în Transnistria”.
Și de această dată există o reacție, manifestată prin declarații și proteste, asemănătoare celei din 2017.
Reacțiile din spațiul public, pe de-o parte// „Campaniile reducționiste postdecembriste”
În legătură cu consiliul de mâine
Academicienii Răzvan Theodorescu și Bogdan Simionescu au protestat luni, 26 decembrie, împotriva desființării bustului lui Vulcănescu. În protestul transmis de Agerpres „Asistăm la o nouă acţiune talibană împotriva culturii româneşti. Mircea Vulcănescu nu rămâne în istoria noastră ca un efemer subsecretar de stat într-un guvern antonescian, ci ca un eminent gânditor, sociolog şi economist interbelic, mort în t emniţele comuniste. Protestăm împotriva acestei acţiuni inculte şi atragem atenţia opiniei publice că această măsură stalinistă de ‘damnatio memoriae’ prejudiciază grav locul bunei noastre aşezări europene”.
Sorin Lavric, Senator al Românien din partea AUR, a reacționat și el pe tema acestui subiect. Lavric a declarat poziția partidului ca fiind una indignată față de acest „atentat”, spunând că este „dureros” faptul că „edilii bucureșteni se dovedesc a fi niște unelte docile, lipsite de demnitate, de care se folosesc persecutorii ideologici de la Institutul „Elie Wiesel”.
„Maniera de a proceda trădează o viclenie caiafică … fixarea ședinței în ultimele zile ale anului, profitînd de împrejurarea că românilor, grație exuberanței acestui răstimp, le stă mintea la Revelion și nu la politică, trădează o intenție pe cît de malefică, pe atît de lașă”. De asemenea, Senatorul a adăugat c, dacă ar fi după AUR, ar adăuga câte o statuie cu Vulcănescu în fiecare capitală de județ.
Fostul soț al artistei ce a sculptat statuia, Valentina Bostina, a apelat la Lavric pentru ajutor în salvarea bustului.
Tot din 2022, în legătură cu numele liceului
Gabriel Andreescu, activist și disident anticomunist, a postat pe contributors.ro, în data de 9.11.2022 „Denigrarea lui Mircea Vulcănescu a fost programată de mult și a urmat în timp tactici din ce în ce mai insidioase. Astăzi a pătruns pe Wikipedia”. Acesta continuă prin a spune că Vulcănescu nu a fost, de fapt, niciodată „politician”, și îl atacă pe Alexandru Florian, directorul Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel.
Într-un articol 2017, Liviu Rotman, pentru Observatorul Cultural, descrie o parte din acest atac: „un reproș hilar este că acesta se ocupă de antisemitism, cînd ar trebui să se ocupe doar de Holocaust.” Liviu Rotman subliniează, se asemenea, „obsesia consecventă” (de unde și titlul articolului sau) a lui Gabriel Andreescu cu schimbarea numelui liceului, mai ales având în vedere că nici Andreescu nu este nici o persoană lipsită de controve. „El a rămas consecvent cu ceea ce eu numesc „linia Andreescu“ – de minimalizare a Holocaustului.” spune Rotman, coleg la catedra SNSPA-ului în momentul respectiv cu Andreescu, în urma exemplificării mai multor instanțe pe care le consideră cel puțin îngrijorătoare.
LEGE nr. 217 din 23 iulie 2015, prin care se modifica OUG nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2002:
“Art. 12. – Se interzice ridicarea sau menţinerea în locuri publice, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative, referitoare la persoanele vinovate de săvârşirea infracţiunilor de genocid contra umanităţii şi de crime de război.”
„c) prin persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii se înţelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română sau străină, printr-o hotărâre recunoscută potrivit legii, pentru una sau mai multe infracţiuni contra păcii şi omenirii, precum şi orice persoană condamnată de către o instanţă penală internaţională pentru crime de război sau crime contra umanităţii;”
INSHR în și despre spațiul public – Alexandru Florian despre Vulcănescu și fenomenul de martirizare
„Antonescu împărtășea cu legionarii ideea că România avea o „problemă evreiască” care trebuia rezolvată rapid și radical și că legile și politicile disuasive încercate timp de un secol se dovediseră ineficiente în a provoca dezangajarea socio-economică a evreilor și emigrarea lor. Dincolo de datele fundamentale ale consensului antisemit, existau diferențe de tactică. Față de politica de asalt, revoluționară, bazată pe violență fizică, dezlănțuită, extra-statală a legionarilor, Antonescu propune un gradualism tacit și practic, organizat, coordonat de stat și instituții, mai puțin vizibil, dar mai eficient. Antonescu va avea ocazia să aplice tactica sa din a doua parte a anului 1941, iar rezultantul au fost în jur de 300.000 de evrei uciși ca urmare a participării României în Holocaust.” a scris istoricul Adrian Cioflâncă într-un articol publicat pe Scena9.
„Minimalizarea este capcana moderației, forma ei coruptă. Există o lungă tradiție în a minimaliza extremismul” Adrian Ciofâncă
Marius Cazan „De obicei sunt adeptul nuanțelor, al nuanțelor bine precizate, dar în cazul acesta nu este nevoie de prea multe nuanțe”. rif
„Cred că administraţia din Sector 2 şi-a dat seama că prezenţa în spaţiul public a unui monument dedicat unei persoane condamnate pentru crime de război este o situaţie în afara legii şi doresc să îndrepte această situaţie. Nu ştiu de ce administraţia Sectorul 4 nu a dus la capăt demersul din 2017. Şi acolo situaţia este similară. Pot doar să speculez că lipsa voinţei politice cântăreşte destul de mult atunci când politicienii sunt puşi în faţa unor decizii care stârnesc critica unora dintre membrii societăţii”
„Dincolo de argumentele celor care îndeamnă la nerespectarea legii sau încearcă să-l prezinte pe Mircea Vulcănescu într-o lumină aproape hagiografică, dincolo de opinii, păreri şi puncte de vedere ale diverselor entităţi (inclusiv Academia Română), legile şi hotărârile judecătoreşti trebuie respectate. Este irelevant în această situaţia cât de mare scriitor sau om de cultură a fost Vulcănescu, cât de vocali sau de mulţi sunt cei care consideră că Vulcănescu are dreptul la cult public.”
„Faptul că autorităţile statului aleg să respecte şi să aplice legea aleatoriu şi că durează nepermis de mult îndreptarea unor erori precum cele legate de cultul lui Mircea Vulcănescu arată că faptele istorice nu sunt pe deplin cunoscute şi interiorizate de către societate în ansamblul său şi în particular de către administraţiile locale. Discuţia despre responsabilitatea pentru Holocaustul din România, la nivelul cunoaşterii comune, este foarte la început şi se rezumă eventual la identificarea lui Ion Antonescu drept unic responsabil. Personal îmi e destul de greu să înţeleg cum este posibil ca un membru al guvernului Antonescu din ianuarie 1941 până în august 1944, cum este cazul lui Vulcănescu, poate să aibă astăzi parte de un cult public, şi asta indiferent de meritele sale culturale sau de tragismul destinului său în detenţie.”
„Îmi pare că manifestările şi acţiunile celor care au o agendă de extremă dreapta sunt din ce în ce mai dese şi mai îndrăzneţe. Uşor, uşor frustările şi naraţiunile de ură şi intoleranţă nu mai sunt prezente doar în mediul online, ci migrează şi către manifestări şi adunări publice. Sub umbrela mare a manifestărilor numite generic naţionaliste se adăpostesc tot felul de atitudini şi idei toxice îndreptate împotriva diverselor grupuri vulnerabile, precum minorităţile etnice sau sexuale. De multe ori aceleaşi grupuri sunt în prima linie la manifestările dedicate „sfinţilor închisorilor” sau luptătorilor anticomunişti, dar aici merită menţionat că acei luptători anticomunişti care sunt sunt scoşi în faţă şi prezentaţi drept modele sunt cu precădere membrii ai Mişcării Legionare. Ceea ce preţuiesc aceste organizaţii nu este anticomunismul, ci anticomunismul fasciştilor din România anilor 30-40”.
