Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
FeaturedPrimărie

„Legalizarea” lui Băluță | După patru ani de încasat taxe de parcare în locul PMB, Direcția de Mobilitate Urbană ajunge în CGMB

225

Consilierii generali ai municipiului București au votat, în ședință extraordinară, un proiect care împuterniceşte expres Consiliul Local al Sectorului 4 să instituie norme de organizare şi funcţionare a Direcţiei pentru Mobilitate Urbană Sector 4. Inițial formulată diferit, cererea a scos la iveală o situație fără precedent. Instituția încasează și cheltuie bani publici de patru ani, deși legea prevede că aceasta nu ar fi putut să existe fără acordul municipalității.

Direcția de Mobilitate Urbană Sector 4 a fost înființată pe 21 ianuarie 2018, ca urmare a unei hotărâri de consiliu local. Decizia de atunci a fost luată pe fondul unei hotărâri CGMB mai vechi, care dă mână liberă Sectorului 4 să-și organizeze aparatul propriu de specialitate și serviciile publice de interes local.

Însă potrivit legii 215/2001, consiliile locale pot înființa şi organiza instituții şi servicii publice de interes local care să servească nevoilor locale, cu respectarea prevederilor legale iar în cazul primăriilor de sector e nevoie și de girul Consiliului General, care ar fi trebuit dat înaintea votului din consiliul local.

În referatul de aprobare a proiectului de hotărâre introdus pe ordinea de zi a Consiliului General, semnat de consilierii generali PSD în data de 29.11.2022, se arată că:

„Pentru asigurarea legalității înființării unei instituții publice de interes local, în subordinea Consiliului Local Sector 4, cu personalitate juridica/ denumita Direcția pentru Mobilitate Urbană Sector 4 […] propunem ratificarea înființării Direcției pentru Mobilitate Urbana Sector 4 […] Analizând modalitatea de înființare a Direcției Mobilitate Urbana Sector 4, instituțiile finanțatoare au considerat că este nevoie de ratificarea împuternicirii exprese necesară înființării.”

Prevederile din forma iniţială a proiectului potrivit cărora se supunea la vot ratificarea înfiinţării Direcţiei pentru Mobilitate Urbană Sector 4 au fost eliminate în urma unui amendament formulat de grupul consilierilor generali ai PSD. Astfel, în cele din urmă, CGMB, prin votul majorității, a împuternicit expres Consiliul Local al Sectorului 4 să instituie norme de organizare şi funcţionare a Direcţiei pentru Mobilitate Urbană Sector 4. Din capul locului, documentul ar fi fost necesar în vederea accesării de împrumuturi de către instituția controlată de Daniel Băluță.

Direcția Salariilor Foarte Mari”

Potrivit regulamentului votat în 2018, numărul total de posturi al Direcției pentru Mobilitate Urbană este de 39 din care 8 posturi de conducere și 31 posturi de execuție. Adică, un șef la patru angajați. Printre atribuții se numără „creșterea siguranței pietonului”, „promovarea transportului public” și „colaborarea cu mass-media”.

Ulterior, în decembrie 2021, Consiliul Local Sector 4 votează modificarea organigramei. Numărul posturilor e redus la 20, din care trei directori.

În tot acest timp, fără girul CGMB, Direcția Pentru Mobilitate Urbană Sector 4 a încasat bani pentru parcări, în locul PMB, și a cheltuit, în paralel, fonduri publice, spune vicepreședintele Eco-Civica, Dan Trifu.

Contează foarte mult unde intră acești bani pentru parcare. Primaria Generală are de plătit 700 de milioane de lei pentru căldura oamenilor, or primăriile de sector nu dau un leu pentru treaba asta deși au, cumulat, un buget mai mare. Vorbim de parcări publice, care trebuie administrate de Primaria Generală. Plus că au fost făcute locuri de parcare și pe spațiile verzi de aliniament. Acestea sunt prima barieră în calea poluării. Studiile spun că acestea reduc poluarea din emisii și zgomot între 40-60%, în funcție de lățimea acestui spațiu verde. Când ai eliminat aceste spații ca să faci locuri de parcare, ai băgat cancerul în casa cetățenilor”, explică pentru Buletin de București Dan Trifu.

Potrivit execuției bugetare depusă la Ministerul de Finanțe, Direcția Pentru Mobilitate Urbană Sector 4 a avut, în 2021, cheltuieli totale de 12,7 milioane de lei.

Din acești bani, doar salariile de bază, fără a pune la socoteală alte sporuri și indemnizații, s-au ridicat la peste șapte milioane de lei. Un calcul simplu arată că salariul mediu brut în instituție a fost în 2021 de peste 15.000 de lei pe lună.

Curios este însă faptul că la Ministerul Finanțelor, în execuția bugetară depusă de contabilii Primăriei Sector 4 nu apar, defalcat, și veniturile Direcției.

Un troc politic?

Pe lângă “asigurarea legalității înființării” Direcției Mobilitate Urbană Sector 4, pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului General de luni a mai figurat un al doilea punct. Astfel, consilierii au aprobat la pachet și demersurile necesare pentru preluarea unui teren din parcul Grozăvești, care va fi dat ulterior în administrarea Primăriei Sectorului 6, condusă de președintele PNL București, Ciprian Ciucu.

Consilierii USR s-au opus proiectului privind Direcția de Mobilitate Urbană Sector 4 astfel că proiectul nu ar fi putut să treacă fără votul consilierilor liberali.

Vom sesiza prefectul dar și instituțiile competente pentru a verifica felul cum Primăria sector 4 a început în 2018 să cheltuiască banii bucureștenilor printr-o instituție ilegală și abia peste 4 ani ”si-au dat seama” că au făcut o ilegalitate“, a scris consilierul general USR, Ana Ciceală, pe pagina sa de Facebook.

Mai mult, Ana Ciceală acuză o înțelegere între consilierii generali de la PSD și PNL. Social democrații au votat cererea către Guvern pentru emiterea unei hotărâri care să treacă terenul din Parcul Grozăvești din domeniul public al statului în domeniul public al Municipiului București, susținută de PNL și care căzuse la vot în trei ședințe anterioare. La schimb, aleșii PNL au votat pentru la solicitarea de la Sectorul 4 privind Direcția de Mobilitate Urbană.

Consiliul General a votat, în sfârșit, ca PMB să facă demersurile legale pe lângă Guvern pentru preluarea terenului administrat acum de către SRI, (unde se dorea construirea unui spital). Nimic nu e simplu, totul este politică, totul este negociere”, a scris la rândul său primarul Sectorul 6, Ciprian Ciucu, pe pagina sa de Facebook.

Acuzat în comentarii ca ar fi făcut o înțelegere cu primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, Ciprian Ciucu a replicat: “Daca e ceva ilegal, asta poate fi dovedit in instanță. Pana atunci nu prea aveți habar despre ce comentați…

Cât privește “asigurarea legalității înființării” Direcției de Mobilitate Urbană Sector 4, vicepreședintele Fundației Eco-Civica Dan Trifu spune că acest lucru este discutabil.

Această hotărâre de Consiliu General poate fi atacată în instanță iar situația de la Sectorul 4 poate fi deferită Parchetului. Consilierii PNL care au votat știu acest lucru. Faptul că un teren va fi amenajat ca spatiu verde e foarte bine, faptul că o primărie își permite să încaseze ilegal patru ani taxe din parcare este un lucru de natură penală. Legea nu se aplică retroactiv”, conchide Trifu.

FOTO: danielbaluta.ro

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...

Parcul Cara, încă un parc betonat în stilul Negoiță. Foto Cătălin Anghel-Dimache
ArticoleMainPrimărie

Sector 3 | Încă un parc „betonat” în stilul Negoiță. Nemulțumiri în rândul cetățenilor

Reabilitarea parcului Cara din Sectorul 3 a stârnit controverse și nemulțumiri în...