Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 25 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Proprietarii casei Miclescu din Capitală cer radierea acesteia de pe Lista Monumentelor Istorice

174

Proprietarii Casei Miclescu au deschis un proces în care cer declasarea clădirii de pe Lista Monumentelor Istorice. Vila de pe Bd. Kiseleff este una dintre cele mai valoroase clădiri construite în stil neoromânesc iar în 2015 a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din București. Primăria Sector 1 a cerut de mai multe ori exproprierea sa. Procedura s-a blocat, însă, la Ministerul Culturii care, într-o adresă trimisă actualului edil, susține că trebuie o cercetare care să justifice interesul național.

“Din 2015 mă lupt să salvez această bijuterie a arhitecturii neoromânești. Și n-am stat degeaba. Am declanșat procedurile pentru exproprierea acestui imobil pentru cauză de utilitate publică. Deși Ministerul Culturii a dat inițial, în 2019, acest aviz, la solicitarea Primăriei Capitalei, în prezent blochează această procedură”, a scris primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, pe pagina sa de Facebook.

Edilul a explicat și cum a justificat ministrul Culturii blocarea procedurii. Actualul șef al ministerului, Lucian Romașcanu, a răspuns la solicitarea primăriei pentru avizul necesar exproprierii că e nevoie de o cercetare prealabilă dacă există elemente care să justifice interesul național sau local.

“Iar lucrurile s-au oprit la Ministerul Culturii, minister condus de dl. Lucian Romașcanu. Pentru o asemenea procedură este nevoie de un aviz al ministerului Culturii și dl. Romașcanu ne spune că nu ne dă aviz fiindcă el consideră că nu e un monument istoric iar salvarea acestuia nu este de interes local și național. Da, ați citit foarte bine. Eu am recitit de mai multe ori pentru că nu-mi vine să cred”, a adăugat în postarea sa Clotilde Armand.

Actualii proprietari ai Casei Miclescu au cerut declasarea imobilului și radiera din Lista Monumentelor Istorice. Procesul care se judecă la Curtea de Apel Ploiești a fost câștigat în primă instanță, explică Clotilde Armand. În acest moment, dosarul e în recurs la Înalta Curte.

Casa Miclescu a fost gazdă, de-a lungul anilor, a unor importante evenimente mondene. În anul 1972, în vilă au fost filmate câteva scene din pelicula ”Felix și Otilia”, ecranizare a romanului lui George Călinescu. În prezent, monumnetul istoric este abandonat și parțial ruinat. Acoperișul central s-a prăbușit complet, iar la etaj, din tavan au rămas numai grinzile.

Sursă foto: Pagina de Facebook Clotilde Armand