Maternitatea Bucur preia cazurile de gravide cu Covid-19. Spitalele publice acceptă doar urgențele, doctorii își trimit pacietele la privat. Câteva zile mai târziu, spitalele private se închid, doctorii acceptă doar urgențe. Stai! De fapt, clinicile private rămân deschise. Gravidele așteaptă acasă. „Eu unde nasc?” Așa arată tabloul ultimelor zile pentru cele care urmează să nască în următoarele luni. Femeile sunt îngrijorate și încrearcă să găsească soluții singure.
În urmă cu o săptămână, Ministerul Sănătății făcea un anunț care schimba planurile multor femei care urmau să nască în plină pandemie: Maternitatea Bucur din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan prelua cazurile gravidelor infectate cu COVID 19. Toate pacientele internate sau programate la această unitate erau transferate în altă parte.
Ce se întâmplă totuși „în altă parte”? Mesajul principal pe care l-au primit sau, mai bine zis, l-au cerut insistent de la autorități viitoarele mămici a fost că nu vor fi primite în spital decât pentru urgențe. Nimeni nu a clarificat ce înseamnă urgențele, iar, când vine vorba de o naștere, toate controalele despre care până de curând știau că sunt atât de necesare pot părea urgențe.
„Vă dați seama că nu mă simt ok, aș fi vrut să îmi fac toate ecografiile să știu că bebe e bine, dar cu cine să mă lupt?”
ne-a spus o viitoare mamă care s-a trezit peste noapte cu toate programările anulate.
Privatul se închide
În lipsa unor directive clare de la autoritățile centrale, unii medici de la stat le-au recomandat femeilor însărcinate să meargă la privat, alții le-au zis doar să aștepte până vor deveni urgențe. Câteva zile mai târziu, internările în spitalele publice și private au fost suspendate pentru o perioadă de 14 zile. Chiar și așa varianta „la privat” este recomandă în continuare. Pe 24 martie, când consultațiile la orice tip de spital erau deja interzise, o femeie care plănuia să nască la Spitalul Filantropia declara pentru Buletin de București: „La privat nu știu unde aș putea să-mi fac programare, plus că am înțeles că nu mai fac programări nici acolo.” La doar jumătate de oră, Lorena: „Tocmai am vorbit cu doctora la telefon și mi-a zis să caut o programare în privat, că ei [Spitalul Filantropia] pot vedea doar urgențele.”
Ce se-ntâmplă acasă…
Lorena tocmai a intrat în luna a 8a. Plănuia să nască natural la Spitalul Filantropia. Când s-a dus la analize pe 10 ianuarie, nu știa că va fi ultima oară când își va putea face un control de rutină. Poate de aceea nu a deranjat-o atât de tare când i-a fost amânată o programare pentru săptămâna următoare. Săptămâna următoare, însă, doctorița nu s-a mai prezentat. „Și așa stau de 2 luni fără niciun control…” Pe 10 martie, când în România erau confirmate 29 de cazuri de Covid-19, Lorena a sunat la Filantropia. I s-a spus că nu se mai fac programări și că poate să meargă să îl caute pe medic prin spital. Ultima oară a vorbit cu doctorul ei pe 11 martie. Conversația plină de „vedem-uri” nu a fost prea de folos.
„În principiu sunt panicată și încerc să nu mă gândesc la analize prea mult, mă calmez cu gândul că acum 30 de ani nu se făceau controale așa des. Nu e normal, dar asta e situația…”
Pe grupurile de Facebook, dar și în chat-urile private, vitoarele mămici se plâng cel mai tare de un singur lucru: incertitudinea. De la o zi la alta apar tot mai multe întrebări la care nu au de unde primi răspuns, iar frica se instalează ușor ușor: „Eu unde o să nasc?”.
„Incertitudinea asta ne omoară “psihic” pe toți, ni se spune că avem de toate și totul va fi bine dar nu cred că e așa, nu va fi bine pentru toată lumea. Doar Dumnezeu ne mai poate ajuta și asculta, iar noi trebuie să stăm acasă până una alta.”
ne-a spus altă viitoare mamă îngrijorată.
Ce se-ntâmplă în spital…
Nici de cealaltă parte a baricadei lucrurile nu sunt mai clare. Metodologia din partea statului pare că lipsește, așa că fiecare unitate spitalicească depinde, pentru moment, de managementul propriu. Acum devine o problemă tot mai vizibilă faptul că managerii au fost aleși mai degrabă politic și nu în funcție de experiență…
Informațiile deja cunoscute sunt că Maternitatea Bucur preia toate gravidele testate pozitiv cu COVID-19 și că restul spitalelor primesc doar urgențele. Asta în urma unui triaj riguros sau mai puțin riguros, făcut tot în funcție de management. La Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) tocmai a fost schimbat managerul; Cătălin Cârstoiu a revenit în această funcție în locul Adrianei Nica.
Maria face parte din personalul medical de la SUUB (Maria este un pseudonim deoarece persoana cu care am discutat nu a vrut să își dezvăluie public identitatea). Ea povestește cum s-a schimbat situația în ultimele zile: s-a înăsprit triajul, adică nu mai acceptă paciente care vor doar să afle sexul copilului (așa cum se întâmpla în urmă cu câteva zile) și au primit fiecare câte o mască la intrarea în spital, lucru care, zice ea, „deja e lux”.
O mare problemă este, însă, urmărirea gravidelor. Conform ghidurilor pentru obstetrică-ginecologie, elaborate de Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România şi aprobate de Ministerul Sănătății, femeile care sunt însărcinate trebuie investigate în fiecare trimestru după anumite protocoale. Cum toate ambulatoriile, publice și private, sunt închise, ele rămân fără controale și fără analize.
„Dacă face dezlipire de placentă, până ajunge la urgență, copilul moare. Sunt unele situații de sarcină cu risc când nu te poți juca cu monitorizarea. Pe de altă parte e absurd și să le internezi pentru monitorizare în spital unde poate oricând să ajungă un caz de coronavirus.”
ne-a spus Maria.
Momentan nu există soluție, deși există paciente care au de suferit și care sunt la risc. Din câte știa Maria, autoritățile centrale au spus că în două săptămâni vor veni cu o procedură clară.
Între spital și acasă
Pe 13 martie numărul pacienților din București testați pozitiv cu noul coronavirus ajungea la 30. În țară erau aproape 100 de cazuri. Accesul în spitalul MAI Gerota era restricționat și tot personalul medical era închis în spital. Ipoteza că un singur pacient Covid-19 ar putea infecta un întreg spital devenise realitate. Se vedea clar că sistemul medical nu e pregătit.
La 5 km depărtare, în Piața Victoriei, Ema își lua la revedere de la soțul ei la intrarea în Spitalul Filantropia. Urma să nască pentru prima oară, fără să aibă pe nimeni drag lângă ea: „la intrare jos, mi-au dat bagajul și de aici… Pe cont propriu, ca să zic așa.” Deja era panicată din cauza operației de cezariană, așa că nu a avut timp să asimileze toate veștile despre coronavirus. La momentul respectiv se comunica dintr-o sută de părți și nimeni nu știa foarte clar ce se întâmplă și ce urmează.
„Eram panicată de operația în sine. Apoi, cu o săptămână în urmă, când am aflat că nu va intra nimeni, mi-am dat seama că nu are sens să mă lamentez, că nu voi rezolva nimic. Ci că trebuie să fiu puternică, să trec peste moment.”
Ultima oară când Ema a vorbit cu doctorul ei a fost pe 6 martie, când a fost programată pentru verificarea unor analize. Numărul cazurilor de Covid-19 erau puține și niciunul nu era în București. Pe atunci încă mai exista o speranță că poate „pe noi nu ne lovește așa tare”. Totul a decurs exact cum a fost programat: după ce a completat declarația de triaj i s-au făcut analizele necesare, apoi a mers în rezervă, și apoi în camera de pretravaliu. În timp ce mergea către sala de operație țipetele unei mame care încerca să nască natural o îngrozeau. Nu se gândea la coronavirus. Tot personalul purta mască de protecție și, deși nu avea mănuși, se dezinfecta mereu.
După naștere a stat trei zile în spital, într-un salon care avea aceeași baie cu cea a infirmierelor. Printre zgomoturile de mopuri trântite și plânsetele copiilor, nu se gândea la coronavirus. Acum Ema e acasă și o așteaptă pe doamna doctor care vine la domiciliu pentru consultul copilașului. Mi-a spus că dacă situația îi permite, va merge și ea la control peste puțin timp.
Ce se-ntâmplă la privat…
Spitalele private s-au închis, însă policlinicile și clinicile rămân în continuare deschise. Gravidele pot să meargă la consult, la ecograf sau la orice alt control de rutină. Noi am verificat la patru mari unități private din București: Sanador, Regina Maria, Medicover și Medlife. La toate se pot face programări în clinici sau policlinici, pentru că ordinul comandatului acțiunii se referă doar la „unitățile spitalicești”.
Lorena a fost astăzi pentru un ecograf la privat. Ea a completat o declarație de triaj, în care trebuia să menționeze dacă a călătorit recent și dacă are anumite simptome. La intrare i s-a oferit dezinfectant pentru mâini și o brățară. Lucrurile au decurs foarte bine.
Totuși, probleme există și în mediu privat. O femeie care a născut pe 14 martie la Hyperclinica Medlife Grivița Roșie din București a fost confirmată cu Covid-19. Conform unui interviu din ziarul Libertatea, ea a insistat să fie testată din 16 martie, însă abia sâmbătă, 21 martie, i s-a făcut testul. Ea prezenta simptome de câteva zile.
Sursă cover foto: Christian Bowen on Unsplash