Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 24 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Negoiță investește 15 milioane de lei în borduri, jardiniere și capace de canal. Banii se întorc în două companii ale Primăriei

132

O nouă borduriadă va începe în Sectorul 3. Robert Negoiță a cerut votul consilierilor locali pentru a investi 15 milioane de lei în borduri, jardiniere și capace de canal. Bugetul alocat este de 15 milioane de lei care vor ajunge în conturile unor societăți din subordinea CL Sector 3, Algorithm Construcții S3 și Administrare Active S3.

Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local Sector 3 de astăzi s-a aflat un proiect de hotărâre care dă undă verde pentru semnarea contractului cadru de “Furnizare elemente și componente din beton la m” la prețul stabilit în urma unei proceduri interne. Proiectul a trecut de vot după ce împotrivă au votat doar cei 9 consilieri USR.

Direcția de Administrarea Domeniului Public intermediază afacerea

Achiziția a fost solicitată de Administrarea Domeniului Public, care o justifică prin îmbunătățirea calității și eficientizării serviciilor publice furnizate de către administrația publică locală, la nivelul Sectorului 3. Direcția a ajuns la concluzia că trebuie un contract cadru pe 2 ani, de furnizare de elemente și componente de beton.

În ceea ce privește asigurarea materialelor de reparație străzi de pe raza Sectorului 3 a Municipiului Bucuresti a reieşit nevoia de demarare a unei proceduri de achiziție în vederea atribuiri unui acord-cadru pe 2 ani care să integreze componenta de elemente prefabricate cu armăturä de minim 90 kg/mc și respectiv elemente prefabricate cu armătură de minim 50 kg/mc, diverse forme, dimensiuni și culori, se arată în referatul de specialitate.

Odată identificată nevoia, Direcția a demarat procedura de achiziție a contractului cadru, fără a organiza o licitație. A întocmit un caiet de sarcini și a trimis invitație de participare societății Algorithm Construcții S3 care a trimis o ofertă conformă, și a câștigat contractul.

Prin Procesul verbal de analiză al Comisiei înregistrat cu nr. 175683/04.08.2022, oferta tehnică şi financiară a societății Algorithm Constructii S3 SRL a fost declarată admisibilă, astfel încât se constată că valoarea totală cu TVA a ofertantului Algorithm Construcții S3 SRL pentru ,Furnizare elemente si componente din beton la m”, in cuantum de 15.385.249,69 lei inclusiv TVA se încadrează în valoarea estimată cu TVA de 17.028.900,00 lei – extras din raportul de specialitate

Ce va costa 15 milioane de lei?

Prețul contractului a fost stabilit, conform raportului de specialitate, plecând de la nevoile identificate de Primăria Sector 3. Astfel, 1687 de borduri vor costa 3,2 milioane de lei fără TVA, iar jardinierele, ramele și capacele de canal, aproape 6000 de bucăți vor costa 9,7 milioane de lei, fără TVA.

sursa Raport de specialitate

Producătorul prefabricatelor este o altă companie din subordinea CL S3, Administrare Active S3, care are o stație de betoane.

Bani mulți în betoane

În ultimii 2 ani, Primăria Sectorului 3 a lansat alte 4 licitații pentru prefabricate din beton. În total, fără contractul direct cu Algorithm Construcții S3, Primăria mai are contracte în valoare de până la 3,7 milioane de lei.

După licitația de achiziție borduri de anul trecut, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a explicat pentru hotnews.ro de ce e nevoie să le schimbe după doar câțiva ani.

”Le schimbăm fiindcă a fost o soluție nefericită și pentru că arată oribil. În viață mai și greșim. Iar noi avem acum o soluție mult mai drăguță și mai durabilă și mai prietenoasă cu mediul. Cele vechi arată foarte rău, sunt degradate. Au vreo 7-8 ani cele vechi, totuși. Multe au fost accidentate. Ele au fost reabilitate cât au fost în garanție, apoi le-am lăsat așa. Nu mai îmi plac cum arată. Venim cu o nouă generație”, a declarat Robert Negoiță pentru HotNews.ro.

sursă foto cover Facebook Robert Negoiță