Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 21 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Primărie

Primăria Sectorului 2 închiriază un cămin studențesc de la Universitatea de Construcții pentru a caza refugiați

114

Consilierii locali din sectorul 2 au adoptat, ieri, o hotărâre prin care primăria închiriază Căminul Studențesc C2 de la Universitatea Tehnică de Construcții din București pentru a caza refugiați ucraineni. Căminul din zona „Tei” va fi închiriat pe 12 luni, iar dacă războiul de peste graniță va dura mai mult și contractul de închiriere se va prelungi. Nu vor fi costuri pentru închiriere, însă cheltuielile pentru întreținerea și hrana refugiaților revin Primăriei Sectorului 2.

Edilul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a menționat în timpul ședinței de CL că refugiații ucraineni vor fi cazați pe locurile libere ale căminului, iar studenții Universității de Construcții nu vor avea de suferit în niciun fel. 

Căminul are 100 de camere și o capacitate de 400 locuri de cazare. Grupurile sanitare sunt comune pe fiecare etaj în parte, iar când funcționează în regim normal etajele sunt integral de fete sau de băieți. Camerele din căminul Studențesc C2 al UTCB au o suprafață de 22 de metri pătrați. Lățimea camerei e de puțin peste trei metri, iar lungimea de 6.5 metri. 

Cum arată o cameră din căminul studențesc C2 al Universității Tehnice de Construcții din București

Îngrijirea mobilierului din camerele de cămin, precum și dotarea lor cu așternuturi și alte lucruri necesare pentru a putea fi cazați refugiați ucraineni este în responsabilitatea Primăriei Sectorului 2. Proiectul de hotărâre a trecut cu unanimitate de voturi.

Momentan, În Sectorul 2 sunt amenajate 904 locuri de cazare pentru refugiați, dintre care mai bine de jumătate sunt deja ocupate, 456.

Sursă Foto: fcfdp.utcb.ro

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...

Parcul Cara, încă un parc betonat în stilul Negoiță. Foto Cătălin Anghel-Dimache
ArticoleMainPrimărie

Sector 3 | Încă un parc „betonat” în stilul Negoiță. Nemulțumiri în rândul cetățenilor

Reabilitarea parcului Cara din Sectorul 3 a stârnit controverse și nemulțumiri în...

Piața Berceni-Olteniței devine din nou „de stat”.
ArticolePrimărieȘtiri

Piața Berceni-Olteniței devine din nou „de stat”. Ce schimbări promite Primăria

Piața Berceni-Olteniței, devine de stat. Primăria Sectorului 4 anunță că Piața Berceni-Olteniței...