CJSU Ilfov luat ierinoi măsuri de restricție pentru 27 de localități din județ, după ce aceste măsuri au fost amânate patru zile în așteptarea unei hotărâri din partea Guvernului. 19 dintre aceste localități au intrat de noaptea trecută în carantina de noapte, în timp ce celelalte opt vor avea și ele carantină de noapte, dar doar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. De la această carantină de noapte sunt scutiți cei vaccinați, dar și cei care se deplasează în scop profesional sau medical. O altă noutate adusă de ultimele modificări este că activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă. Sălile de jocuri pentru noroc rămân deschise 50% din capacitate, dar doar pentru cei vaccinați. Rămâne valabil certificatul verde pentru frecventarea restaurantelor și obligativitatea purtării măștii în spațiile deschise.
Măsurile nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani.
- În spațiile publice: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura.
- Este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere gura și nasul, pe o rază de 50 m în jurul unităților de învățământ, pentru persoanele care staționează în acest perimetru.
- În unitățile de învățământ este permisă desfășurarea orelor de educație fizică doar în spații deschise, fără obligativitatea purtării măștii de protecție.
- În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura în Municipiul București cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
- Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori.
Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
- Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului și cu purtarea măștii de protecție, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori.
Măsurile au fost luate pentru 27 de localități ilfovene, 19 cu rata de incidență de peste 7,5 la o mie de locuitori și opt care au depășit rata de 6/1000 d elocuitori.
- Afumați – 10,61/1000 locuitori
- Berceni – 11,26/1000 locuitori
- Brănești – 8,29/1000 locuitori
- Bragadiru – 12,32/1000 locuitori
- Chiajna – 10,90/1000 locuitori
- Clinceni – 8,55/1000 locuitori
- Copăceni – 9,09/1000 locuitori
- Corbeanca – 9,36/1000 locuitori
- Dărăști-Ilfov – 8,11/1000 locuitori
- 1 Decembrie – 7,82/1000 locuitori
- Dobroești – 12,57/1000 locuitori
- Domnești – 7,60/1000 locuitori
- Măgurele – 10,63/1000 locuitori
- Mogoșoaia – 11,07/1000 locuitori
- Otopeni – 9,66/1000 locuitori
- Pantelimon – 7,70/1000 locuitori
- Popești-Leordeni – 10,89/1000 locuitori
- Ștefăneștii de Jos – 8,87/1000 locuitori
- Voluntari – 10,69/1000 locuitori
- Balotești – 6,34/1000 locuitori
- Cernica – 7,00/1000 locuitori
- Dragomirești – 6,07/1000 locuitori
- Gruiu – 6,80/1000 locuitori
- Glina – 6,40/1000 locuitori
- Tunari – 6,83/1000 locuitori
- Petrăchioaia – 6,15/1000 locuitori
- Jilava – 7,21/1000 locuitori
În județul Ilfov s-au raportat, duminică, 479 de cazuri noi de COVID-19. Rata de incidență în Ilfov este de 9,38 cazuri de infectare la 1.000 de locuitori.