Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Se ridică mașinile parcate ilegal în Sectorul 5. Recuperarea autovehiculului va costa minimum 300 de lei

92

Minim 300 de lei vor fi obligați să plătească locuitorii Sectorului 5 pentru a-și recupera mașinile parcate neregulamentar și ridicate de seriviciul de specialitate. Proiectul de hotărâre care stabilește noul regulament privind procedura de ridicare, transport, depozitare și restituire a vehiculelor/autovehiculelor staționate neregulamentar a fost aprobat miercuri, în cadrul ședinței ordinare de Consiliu Local.

Potrivit noului regulament, tarifele de ridicare sunt:

– 100 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la cinci tone, inclusiv;

– 150 lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste cinci tone.

Tarifele de transport sunt de:

– 100 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la cinci tone, inclusiv;

– 150 lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste cinci tone.

În același document se mai precizează că tarifele de depozitare vor fi stabilite în funcție de perioada în care mașinile se vor afla în depozit. Astfel, tariful de depozitare initial este de 100 de lei pentru o perioadă de 24 de ore.

După primele 24 de ore se va percepe o taxă de 50 de lei pentru fiecare zi de depozitare.

Polițiștii locali din Sectorul 5 sau persoane special desemnate vor fi cele care se vor ocupa de ridicarea, transportul, depozitarea și restituirea vehiculelor.

Perioada maximă de depozitare a vehiculelor ridicate este de şase luni,  cu excepția situației în care proprietarul depune o cerere prin care anunță că renunță la dreptul de a deține bunul respective.

Restituirea vehiculului se va face numai proprietarului/deţinătorului/utilizatorului legal şi doar după achitarea tarifelor aferente.

Proiectul de hotărâre a trecut de Consiliul Local cu 20 de voturi „pentru”, 6 abțineri și un vot „împotrivă”.