Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 26 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Asociația Elevilor din București și Ilfov, plângere penală pe numele ministrului Sorin Cîmpeanu, pentru abuz în serviciu

89

Două asociații de elevi din București – Ilfov și Constanța au depus, în această dimineață, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere penală pe numele ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu. Elevii îl acuză pe Cîmpeanu de abuz în serviciu, pentru că nu a publicat în termenul legal metodologia de aplicare a prevederilor OUG 50/2021, care stabilește că transportul elevilor este gratuit. Aceeași plângere a ajuns și la Administrația Prezidențială.

Guvernul a adoptat, în ședința din 16 iunie, OUG50/2021 prin care se stabilea că transportul elevilor este gratuit, iar transportatorii obligați să le emită abonamente gratuite. Ordinul a fost publicat în MO nr. 606 din 16 iunie. Conform legii, Ministerul Educației avea la dispoziție 30 de zile pentru emiterea unui ordin de ministru pentru a reglementa normele de aplicare și metodologia de decontare a navetei.

Cum acest lucru nu s-a întâmplat până ieri, 19 iulie, data limită legală, două organizații de elevi, Asociația Elevilor din București și Ilfov și Asociația Elevilor din Constanța i-au făcut plângere penală pentru abuz în serviciu ministrului de resort la Parchetul General.

“Asociațiile de Elevi vor depune o sesizare penală pe numele domnului ministru Sorin Cîmpeanu pentru abuz în serviciu, ca răspuns pentru nepublicarea normelor de aplicare pentru OUG 50/2021. Deși acesta este obligat de lege să publice în termen de 30 de zile normele de aplicare, acesta nu și-a respectat atribuțiile”, scrie în comunicatul Ascoiaţiilor de Elevi.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a recunoscut, într-o intervenție în direct la DIGI24, că elevii au dreptate și a primis că metodologia va fi publicată azi în Monitorul Oficial.

„Îmi rămâne să-mi cer scuze și acelor elevi care, neștiind că sunt în vacanță, au dorit să meargă la școală și nu au putut să deconteze naveta pentru a merge la școală din cauza acestei întârzieri”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Digi24.

Elevii au depus o sesizare și la Administrația Prezidențială.

sursa foto Asociația Elevilor din București și Ilfov