Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Testare gratuită Papanicolau, la unitatea mobilă din cartierul Militari. Proiectul va dura 2 săptămâni și se adresează tuturor femeilor între 25 – 64 ani

88
sursa foto: Facebook / Focus Prima TV

Institutul Oncologic București, prin unitatea mobilă de testare instalată în cartierul Militari, organizează campania de testare gratuită Babeș Papanicolau, dedicată tuturor femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 – 64 ani.

Femeile sunt așteptate în perioada 22 – 25 iunie 2021 de la 11:00 și până la 16:00 cu un act de identitate pentru a face gratuit testul Babeș Papanicolau la Centrul de Sănătate “Sfântul Nectarie din Bulevardul Uverturii Nr. 81, Sector 6, cartierul Militari. Testarea va continua și în săptămâna 28 iunie 2021 – 2 iulie 2021, în cartierul Giulești – Sârbi, iar unitatea mobilă va fi parcată pe strada Răsadniței Nr. 59.

Testarea este făcută de medicii Institutului Oncologic București, prin Unitatea Mobilă, iar 45 de persoane s-au prezentat până acum pentru a beneficia de acest test, spune Primăria Sectorului 6.

Campania este derulată în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și  Centrul de Sănătate “Sfântul Nectarie” din Sectorul 6.

Acțiunea face parte din Programul Național de Depistare Precoce a Cancerului de Col, susținut de Ministerul Sănătății, și vizează depistarea leziunilor precursoare, incipiente sau chiar maligne ale colului uterin. Dintre toate tumorile maligne, cancerul de col uterin este cel care poate fi controlat și prevenit cu ajutorul testării periodice.

Sursă Foto: Arhiva Buletin de București

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.