Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 21 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Proiectul „străzi deschise” va fi întrerupt în acest weekend

87

Primăria Municipiului București a anunțat, astăzi, că proiectul „străzi deschise” nu va fi implementat în weekendul 12-13 iunie din cauza restricțiilor luate cu ocazia Campionatului European de Fotbal – UEFA 2020. Pe 13 iunie va avea loc primul meci de la București din cadrul EURO 2020. Proiectul va fi reluat de weekend-ul viitor, 19-20 iunie.

Având în vedere faptul că acest eveniment implică o serie de restricții rutiere pe mai multe străzi și bulevarde, inclusiv în zona centrală și pentru a nu bloca accesul echipelor participante și al turiștilor la hotelurile unde sunt cazați, proiectul ”Străzi deschise” nu poate fi implementat  în week-end-ul 12-13 Iunie. Proiectul va fi reluat de week-end -ul viitor, 19-20 iunie.

Se asrată în comunicatul PMB

În acest weekend, Capitala va avea o serie de restricții luate pentru siguranța suporterilor veniți să participe la meciul de duminică, disputat între Austria și Macedonia de Nord.

Proiectul „străzi deschise” a început pe 29 mai și va continua în fiecare weekend în 17 octombrie, de sâmbătă, de la ora 11:00, până duminică, la ora 23:00.

Sursa foto: Facebook / ARCEN / Alberto Groșescu & Alex Bușcă

CITEȘTE ȘI:

Din 29 mai, centrul Bucureștiului va deveni pietonal. Proiectul ”Străzi Deschise” cuprinde șapte zone

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.