Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Sectorul 4 | Centru mobil de vaccinare, dedicat copiilor în Parcul Lumea Copiilor

84

Un centru mobil de vaccinare împotriva COVID-19 destinat imunizării copiilor cu vârste între 12 și 15 ani va funcționa în Parcul Lumea Copiilor, potrivit AGERPRES. Centrul va avea două puncte de imunizare, iar serul folosit este cel de la Pfizer-BionTech.

Centrul va fi deschis zilnic, în intervalul orar 8,00 – 20,00, timp în care copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani vor putea fi vaccinați împotriva COVID-19, cu acordul părinților/reprezentanților legali. Aceștia îi vor însoți, de altfel, pe copii şi vor completa formularele pe care le vor primi de la registratorii centrului. Ulterior, copiilor li se va administra prima doză a vaccinului, în aceeași cantitate de 0,3 ml utilizată și pentru imunizarea adulților, după care vor rămâne sub supraveghere, într-o zonă de post vaccinare, pentru un interval de 15 minute.

În perioada 31 mai – 1 iunie va fi și un maraton de vaccinare dedicat adolescenților între 16 și 18 ani, în toate centrele de vaccinare organizate la nivel național, în centrele fixe, dar și în alte evenimente de tip maraton de vaccinare, a anunțat medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Agenţia Europeană a Medicamentului a decis autorizarea utilizării vaccinului Pfizer-BionTech pentru imunizarea împotriva COVID-19 a copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani.

Sursa foto cover Facebook Parcul Lumea Copiilor