Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Ion Rădoi a organizat o conferință cu titlul “Explozie la metrou”: “Vom merge la CEDO, Strasbourg și Haga”

86

Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) a organizat o conferință de presă cu tema “Explozie la Metrou” în cadrul căreia liderul de sindicat, Ion Rădoi, a declarat pe fondul conflictului privind spațiile comerciale din subteran, ca sindicatul său se va adresa Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg și la Curtea Internațională de Justiție de la Haga. Acest ultim organism este specializat în dispute de ordin juridic dintre state.

Au aruncat petarde, în sensul ca au mințit, către ambasadele romane din principalele capitale ale Europei, că noi am negociat cu ministrul, pe care nu l-am văzut niciodată, nici unul dintre noi. După 21 de intervenții, 21 de cereri. Și iată ca au catadicsit să lanseze către ambasade și să spună ca el a negociat cu noi și ca suntem pe calea cea buna. Noi suntem pregătiți să mergem până la capăt. După ce vom termina cu procesele la nivel național, pentru ca așa prevede legea, vom merge la CEDO, Haga, Strasbourg. Nu vom rămâne aici. Tot ce-au făcut ei și tot ceea  ce fac acum, trebuie să răspundă”, a declarat liderul USLM, Ion Rădoi.

Dacă CEDO a fost înființată să vegheze la respectarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, Curtea Internațională de Justiție de la Haga se ocupă doar de litigiile interstatale ale țărilor și funcționează sub egida ONU.

În ultima perioadă, USLM a organizat mai multe conferințe de presă, ca urmare a conflictului deschis cu ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, după ce acesta a anunțat că Metrorex nu poate să susțină creșteri salariale și a dispus demolarea chioșcurilor controlate de sindicat, fapt ce a dus la o grevă care a paralizat Capitala.

La conferința de presă cu tema “România încotro?”, de la sfârșitul lunii aprilie, liderul de sindicat, Ion Rădoi, a lansat un avertisment public cu privire la o iminentă criză de alimente în România, în contextul unor scumpiri care ar fi avut loc în ultima perioadă. “O să ajungem într-o criză a foamei, oameni buni. Mai vorbim și în viitor”, a subliniat liderul de sindicat.

FOTO: USLM

Sindicalistul Ion Rădoi, salariu mai mare decât al președintelui Klaus Iohannis

Sindicatul Metrorex solicită sprijinul Ministerului Transporturilor pentru dotarea salariaților cu echipamente de protecție. Angajat: “Plătim cotizație lunar, iar sindicatul nu a avut nicio inițiativă să ne protejeze”

Drulă, șah la Rădoi de 600 de mii de euro pe an. Metrorex interzice contabililor să gestioneze cotizațiile pentru sindicat

EDITORIAL | Secretul puterii lui Ion Rădoi

Sindicatul Metrorex cedează 4% din încasările pentru spațiile comerciale din subteran către companie. Modificarea propusă scade veniturile la 60% pentru organizație

EXCLUSIV | Paradisul salarial de la Metrorex: al 13-lea salariu, prime de Crăciun, 8 Martie, Paști, 1 Iunie, Ziua Lucrătorului la Metrou și sporuri de până la 40%. Plus alte beneficii pentru sindicaliști

Conducerea Metrorex se solidarizează cu sindicatul împotriva ministrului Transporturilor: “În mod normal, acest tip de comunicare nu ar trebui să fie uzual”

EXCLUSIV | Contractele pentru spațiile comerciale și plățile către firma sindicatului de la Metrorex, verificate de Ministerul Transporturilor. Mai sunt vizate orele suplimentare și contractele de muncă

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.