Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 26 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Sectorul 1 | 32 de locuri libere la Creșa Sfântul Andrei

139

Părinții din Sectorul 1 care au copii cu vârsta cuprinsă între 10 luni și maximum 3 ani pot să-i înscrie la Centrul de Zi Sfântul Andrei, Str. Cosmești nr. 15. Centrul are 32 de locuri iar cererile de înscriere se pot depune între 24 mai și 4 iunie. Pot trimite solicitări nu doar părinții care au domiciliul pe raza Sectorului 1, ci și cei care au locuiesc în Sectorul 6, în proximitatea Creșei Sf. Andrei.

Centrul de Zi Sfântul Andrei, Str. Cosmești nr. 15, se află în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). Creșa implementează sistemul de educaţie danez, în scopul reformării educaţiei timpurii, punând bazele unei noi abordări educaţionale, exprimată prin noi atitudini şi comportamente faţă de copil, noi valori şi un mediu educaţional mai prietenos.

Actele necesare înscrierii copiilor la Centrul de Zi Sf. Andrei sunt:

  • Cerere de înscriere;
  • Fișă – criterii de departajare pentru înscrierea la centrele de zi de tip creșă (obținută de la sediul DGASPC – Bd. Mareșal Averescu nr. 17).
  • Copie certificat de naștere al copilului;
  • Copie acte de identitate părinți/reprezentanți legali, copii după certificatele de naștere ale fraților minori și, după caz, copie hotărâre/sentință de plasament sau încredințare în vederea adopției;
  • Copie certificat de căsătorie (dacă e cazul);
  • Copie certificat de deces/sentință de divorț definitivă și irevocabilă pentru părintele unic  (dacă e cazul)
  • Copie act doveditor după suspendarea raportului de muncă (decizie) – în cazul în care unul dintre părinți se află în concediu de creștere copil este necesară decizia de suspendare a contractului de muncă sau decizia privind aprobarea acordării indemnizației de creștere copil eliberată de Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București;
  • Acte privind venitul net realizat de către membrii familiei pe luna anterioară depunerii actelor – documente eliberate de angajator, de organele fiscale, autorități competente, mandate poștale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor;
  • Adeverință de salariat pentru ambii părinți/părinte unic eliberată de angajator din care să reiasă calitatea de angajat

Dosarul complet se depune la sediul DGASPC din Bd. Mareșal Averescu nr. 17, Serviciul Prevenirea Separării Copilului de Familie, corp H, parter, telefon 021.223.41.95.

De asemenea, programul de funcționare al Centrul de Zi Sfântul Andrei este de de luni până vineri, între orele 07:00-18:00, iar în perioada stării de alertă de luni pănă vineri între orele 07:00 -17:00.

Până în acest moment, în creșele din Sectorul 1 sunt disponibile 650 de locuri după cum urmează:

  • Centrul de zi Vrancei (Str.Vrancei nr. 9): 180 de locuri;
  • Centrul de zi Româno-Danez pentru Educație Integrată (Bd. Mareșal Averescu nr. 17): 30 de locuri;
  • Centrul de zi Sfântul Andrei (Str. Cosmești nr. 15): 120 de locuri;
  • Centrul de Zi Jiului (Str. Pajurei nr. 2C): 200 de locuri;
  • Complexul de Servicii Sociale Sfântul Nicolae Centrul de Zi (Str. Constantin Dobrogeanu Gherea nr. 74): 120 de locuri.

Sursă Foto: Primăria Sectorului 1

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.