Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

București-Ilfov | Scenariile după care elevii se întorc la școală, în fiecare sector și localitate

96

Elevii se întorc la școală, începând cu 5 mai sau 10 mai pentru elevii din clasele terminale, după vacanța de Paști și vacanța prelungită în această primăvară din cauza pandemiei. Există, însă, două scenarii după care se va organiza întoarcerea la școală, fie în regim normal, cu participare fizică, fie online.

Primul scenariu, pentru o incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de COVID de sub 1/1000 de locuitori, presupune participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

Niciunul dintre sectoarele Bucureștiului nu se află în acest scenariu.

În județul Ilfov, elevii din șase localități se vor întoarce fizic la școală: 1 Decembrie, Cornetu, Clinceni, Dărăști-Ilfov, Dascălu și Grădiștea.

Al doilea scenariu, în care au fost comasate scenariile galben și roșu, se referă la situația în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de COVID depășește 1/1000 de locuitori. În acest caz se întorc la școală, fizic, preșcolarii, elevii din învățământul primar, elevii din clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a, cei din anii terminali din învățământul profesional și postliceal și elevii din învățământul special, indiferent de clasă. Restul elevilor vor începe școala în regim online.

În acest moment întreg Bucureștiul se află în Scenariul 2, toate sectoarele depășind pragul de 1/1000 cazuri. Sectorul cu cea mai mică incidență este Sectorul 3, cu 1,71 cazuri la 1000 de locuitori.

În Ilfov, funcționează după Scenariul 2 toate scolile mai puțin cele de mai sus, care sunt în scenariul 1.

Potrivit ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății, semnat pe 29 aprilie, este permisă și organizarea orelor remediale, cu respectarea normelor sanitare și în cazul în care localitatea nu se află în carantină. Totodată, se impune obligativitatea purtării măștii pentru cadrele didactice în toate spațiile unităților de învățământ, excepție făcând numai situațiile în care procesul didactic impune un contact vizual complet. În această situație se impune obligativitatea purtării vizierei și păstrarea unei distanțe de 2m față de elevi.