Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Primărie

Ciprian Ciucu anunță că dublează investițiile și că face restructurări. DGASPC, principala instituție vizată: “Vrem să curățăm schema de personal”

106

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu a anunțat că în proiectul de buget pe 2021 sunt prevăzute investiții în cuantum de 30% din total, o sumă dublă față de bugetul anterior. Mai mult, o serie de instituții vor fi restructurate pentru “a curăța schema de personal”.  

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din sector este principala instituție vizată. Aceasta avea un buget de aproape 50 de milioane de euro și peste 1.000 de angajați, la nivelul anului 2019.

Instituția este condusă de Gabriela Schmutzer despre care PressOne a dezvăluit, în 2017, că este unul dintre cel mai bine plătiți bugetari din România, cu o leafă de 16.500 de lei pe lună, peste cea a preşedintelui Klaus Iohannis, de 14.139 de lei, plus alte beneficii financiare ca urmare a unor “activități în cadrul proiectelor europene” derulate de DGASPC Sector 6.

Noi deja ne-am făcut analizele interne. Problema este că nu avem standarde de cost pe centre de servicii sociale și ceea ce vom face e să curățăm schema de personal pe baza analizei proprii, pentru că primaria are capacitatea să facă analize proprii pe acest domeniu.  În prima etapa vor fi disponibilizați 100 de oameni fără a desființa niciun serviciu. Acolo salariile sunt mai mari, au fost posturi vânate de-a lungul timpului și s-au acumulat posturi peste posturi. Salariul aici este mult mai mare decât media din celelalte instituții, plus multe alte sporuri.  Acești oameni pot să meargă să lucreze și în privat. Trebuie neapărat să eficientizăm aceste costuri și aceste servicii”, a spus primarul Ciucu.

Cipriam Ciucu a anunțat că proiectul de buget va fi în dezbatere publică până pe 15 aprilie. (FOTO: Inquam Photos/Sabin Cirstoveanu)

Proiectul de buget, lansat astăzi în dezbatere publică, va fi supus la vot pe 15 aprilie și prevede începerea investițiilor ca parte a unor angajamente ale primarul Sectorului 6 pentru patru următorii ani.

Printre acestea se numără:

  • Amenajarea pentru promenada si relaxare a digului Lacului Morii
  • Continuarea lucrărilor la Centrul Cultural Favorit
  • Amenajarea Cinematografului Giulești
  • Amenajarea străzii Liniei(parc lung și verde)
  • Lucrări peisagistice pe Bulevardul Drumul Taberei
  • Cai de acces noi: Drumul expres Valea Largă, prelungire Bulevardul Timișoara – DNCB, Bd. Preciziei- DNCB, Drumul Osiei, Drumul Roții
  • Învățământ(4 grădinițe noi, 5 corpuri de școli noi, 7 unități de învățământ eficientizate energetic, 21 de școli cu lucrări pentru obținerea avizului ISU)
  • 6 parcări rezidențiale pentru biciclete, acoperite și securizate

Proiectul de buget pe 2021 prevede chetuieli totale de aproximativ 260 milioane de euro.

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...

Parcul Cara, încă un parc betonat în stilul Negoiță. Foto Cătălin Anghel-Dimache
ArticoleMainPrimărie

Sector 3 | Încă un parc „betonat” în stilul Negoiță. Nemulțumiri în rândul cetățenilor

Reabilitarea parcului Cara din Sectorul 3 a stârnit controverse și nemulțumiri în...

Piața Berceni-Olteniței devine din nou „de stat”.
ArticolePrimărieȘtiri

Piața Berceni-Olteniței devine din nou „de stat”. Ce schimbări promite Primăria

Piața Berceni-Olteniței, devine de stat. Primăria Sectorului 4 anunță că Piața Berceni-Olteniței...