Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Covid-19Știri

5996 de elevi și 515 cadre didactice din București au cerut să facă cursuri online

93

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a comunicat, la solicitarea Buletin de București, numărul de elevi și cadre didactice care, în baza unui certificat medical, au cerut să facă orele online.

Capitala a început pe 8 februarie cursurile în scenariul galben ceea ce presupune prezența fizică în clase a preșcolarilor, elevilor din cursurile primare, a celor de clasa a 8-a și a 12-a.

Din datele Inspectoratului Școlar 5596 de elevi / preșcolari și 515 cadre didactice au prezentat certificare medicale și au cerut să desfășoare orele doar online. Raportat la numărul total de elevi/preșcolari care trebuia să reia fizic cursurile înseamnă un procent de aproape 5%.

Sursa ISMB

Conform Ordinului comun al ministerelor Educației și Sănătății, prezența elevilor sau cadrelor didactice la cursuri nu este obligatorie în cazul unor situații speciale.

  • Art. 7. — (1) Personalul didactic din cadrul unităților de învățământ/conexe/instituțiilor de învățământ aflat în grupa de risc, respectiv vârstnici, persoane cu diabet zaharat sau alte boli cronice, persoane cu imunitate deficitară, poate desfășura activități didactice în sistem online numai în baza unei adeverințe emise de medicul de medicina muncii sau medicul curant. În acest caz, conducerea unității/instituției va adapta orarul școlar în mod corespunzător sau va identifica alte soluții de derulare a cursurilor.
  • (2) Preșcolarii/Elevii care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv cei diagnosticați cu boli respiratorii cronice severe, boli cardiovasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilități, tratament imunosupresiv sau alte afecțiuni cronice, cu avizul și recomandările specifice ale medicului curant și cu acordul scris al părinților, pot fi scutiți de prezența fizică în școală.
  • (3) Pentru preșcolarii/elevii menționați la alin. (2), conducerile unităților de învățământ vor identifica, după caz, soluții pentru asigurarea procesului educațional online.
  • (6) Preșcolarii/Elevii care locuiesc împreună cu o persoană care face parte dintr-o grupă de risc, după o evaluare medicală a persoanei respective, pot să nu se prezinte fizic la școală, la recomandarea medicului curant și cu acordul părinților/ reprezentantului legal.

Conform aceluiași Ordin, în cazul în care elevii/preșcolarii solicită să participe la cursuri doar online, conducerile unităților de învățământ au obligația să monitorizeze fiecare caz în parte. Deasemenea, preșcolarii/elevii aflați în această situație, precum și părinții acestora pot fi consiliați de medicii specialiști și psihologii care îi au în îngrijire, în privința măsurilor suplimentare necesare.