Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
PrimărieȘtiri

Nicușor Dan a anunțat că încep lucrările de reabilitare la rețeaua de termoficare pe cinci segmente esențiale

97

Nicușor Dan, primarul Capitalei, a anunțat, astăzi, că vor începe lucrările de reabilitare a 53 de km de rețea de termoficare, care vor fi îmărțiți în cinci tronsoane în zonele Ferentari, Pantelimon, Colentina, zona Victoriei și Berceni. Valoarea acestor lucrări ajunge la 300 milioane de lei, iar finanţarea se va face din credite

Valoarea totală a lucrărilor pe cele cinci segmente (…) este de 300 de milioane de lei, care sunt prevăzuţi a fi finanţaţi din bugetul local. Aceşti bani nu există în momentul de faţă. Urmează să avem bugetul naţional şi apoi bugetul local şi modalitatea prin care noi vrem să ieşim din acest blocaj financiar în care Primăria Capitalei e de doi ani este să punem datoriile în bugetul din 2021 şi tot ce înseamnă investiţie nouă, inclusiv aceasta, să fie finanţată din credite. Pentru aceasta, avem nevoie ca Guvernul să ne extindă limita de creditare

A declarat Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cei 53 de km de rețea de termoficare prevăzuți pentru reabilitare sunt împărțiți în cinci tronsoane, după cum urmează:

  • Ferentari – 13 km
  • Pantelimon – 12 km
  • Colentina – 9 km
  • Zona Victoriei – 11 km
  • Berceni – 8 km

La final, Nicușor Dan a spus că aceste lucrări nu reprezintă nici măcar 5% din rețeaua de termoficare de 1.000 de km.

Lucrările din acest an reprezintă 5% din rețeaua de termoficare de 1.000 de km. Pe fonduri europene este prevăzută reabilitarea a 210 km, 21% din rețea. „Un lucru pe care vrem să-l facem în vara asta, în parteneriat cu ELCEN, sau în situaţia cea mai fericită în care ELCEN-ul va fi deja la noi, este ca pe locaţia fostei centrale Titan să mai punem o centrală provizorie, lucru pe care putem să-l facem în trei luni. Şi atunci din nou în iarna viitoare calitatea serviciului pentru toată zona asta va fi îmbunătăţită semnificativ

A completat Nicușor Dan

Sursă Foto: Nicușor Dan/Facebook

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

Captura ZileiȘtiri

„Culcat”

FOTO: Andreea Tudor

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...