Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Diverse

Hotelul Triumf – refacerea acoperișului va costa 3 milioane de lei

92

Hotelul Triumf, construcție istorică și emblematică a Bucureștiului, a ajuns o ruină. Un incendiu a distrus, anul trecut, parțial acoperișul clădirii și de atunci, zi de zi, clădirea se ruinează. Printr-o serie de postări, pe pagina sa de Facebook, primarul sectorului 1, Clotilde Armand, a cerut Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) să ia măsuri urgente pentru a începe, măcar, conservarea imobilului. RAAPS a răspuns cu un comunicat de presă în care anunță că are toate avizele necesare, și a scos la licitație pe 28 ianuarie, execuția lucrărilor la acoperișul clădirii, în valoare de 3 milioane de lei.

Clotide Armand, pune pe agenda publică, situația Hotelului Triumf

Pe 24 ianuarie, primarul Sectorului 1, publică pe pagina sa de Facebook câteva fotografii ale Hotelului Triumf, așa cum arată el acum.

Clădirea aparține de RAAPPS iar conducerea nici macar nu a avut interesul să acopere cu o folie zona incendiată din acoperiș. Pentru asemenea incompetență și distrugere cu premeditare a unui monument istoric sunt de părere că toată conducerea RAAPPS trebuie zburată urgent din funcție și să răspundă în fața legii. Voi discuta cu reprezentanții din Ministerul Culturii pentru a stabili cum poate Primăria Sectorului 1 să contribuie urgent la remedierea situației.

Primarul Sectorului 1, Clotide Armand

Așa arată Hotelul Triumf din inima Bucureștiului, pe Șoseaua Kiseleff. Clădirea este monument istoric și în luna…

Publicată de Clotilde Armand pe Duminică, 24 ianuarie 2021

Postarea Clotildei Armand a stârnit un val de reacții atât de puternic, pe rețetele de socializare, că proprietarul clădirii, RAPPS a dat imediat un comunicat în care anunță că se apucă de treabă.

RAPPS – Clădirea e monument istoric ceea ce a întârziat reabilitarea

Conducerea RAAPS susține în comunicatul dat tot pe 24 ianuarie, că sub acoperișul distrus de incendiu a fost montată o folie protectoare, care nu lasă ploaia și zăpada să intre în clădire. Și justifică întârzierea cu care începe lucrările de refacere prin statul special pe care clădirea hotelului îl are, ca monument istoric. Pentru orice lucrare care se face e nevoie de avizul Ministerului Culturii care, deși documentația a fost depusă pe 21.09.2020 a fost emis abia pe 24.12.2020.

Sursa comunicat RAPPS

Conform datelor din același comunicat, pe 20 ianuarie 2021, Primăria București a emis Autorizația de Construire care va permite punerea în siguranță în regim de urgență a hotelului. Așa că RAPPS promite că în săptămâna 25.01-29.01.2021 va începe licitațiile pentru atribuirea contractului de execuție.

Acoperișul Hotelului Triumf – 3 milioane de lei

Licitația pentru refacerea acoperișului Hotelului Triumf a fost publicată, pe 28 ianuarie, în SEAP. Costul lucrărilor va fi de 3 milioane de lei iar ofertele vor fi deschise pe 12 februarie 2021.

Sursa SEAP

Hotelul Triumf a fost construit în 1937 de același arhitect care a proiectat și Arcul de Triumf și a avut ca destinație inițială bloc de locuințe pentru funcționarii Băncii Naționale. După Revoluție, clădirea a intrat în administrarea RAPPS care încercat să o vândă de mai multe ori. În 2007 vânzarea a fost blocată în instanță, iar în 2014, când prețul de pornire pentru hotelul de 2 stele a fost de aproape 20 milioane de euro, nu s-a găsit cumpărător.

În septembrie 2020,  acoperișul și o parte din podul hotelului Triumf au ars. Din fericire, niciuna dintre cele zece persoane care se aflau la acel moment în hotel nu a fost rănită. 

Sursa FOTO Facebook Clotilde Armand

pe același subiect

O țeavă de gaze a explodat pe Șoseaua Viilor. Captură video
ArticoleDiverseMain

O țeavă de gaze a explodat pe Șoseaua Viilor. Incidentul a fost filmat

O țeavă de gaze a explodat pe Șoseaua Viilor din București. Incidentul...

Sicriu de zinc descoperit în centrul Bucureștiulu. Foto: Muzeul Municipiului București
ArticoleDiverseȘtiri

Sicriu de zinc descoperit în centrul Bucureștiului. Nu este încă public ce conține

Sicriu de zinc descoperit în centrul Bucureștiului de către arheologii Muzeului Municipiului...

La masa în pădurea Pustnicul 1937- Fotografia face parte din patrimoniul Muzeului Municipiului București
ArticoleDiverseFeatured

Cum se răcoreau bucureștenii în 1937. Cu gramofon sau lăutari

Cum se răcoreau bucureștenii în 1937: la picnic, în pădurea Pustnicu. Două...