Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Primărie

Contracte de peste 300 de milioane de euro date Companiilor Municipale ale Gabrielei Firea, prin ignorarea site-ul de achiziții publice. Episodul 2

109

Consiliul General al Municipiului București hotăra, pe 28 martie 2018, printr-o normă internă, că orice contract încheiat între Primărie și instituțiile în care aceasta este acționar majoritar se poate atribui direct, indiferent de valoarea lui. Asta însemna că nu mai era necesar pentru niciun contract să treacă prin procedurile din site-ul de achiziții publice. 

Toate Companiile Municipale în care Primăria Municipiului București este acționar majoritar, declarate ilegale de Curtea de Apel București și reînființate de Gabriela Firea la finalul lui iulie 2019, se încadrează în această categorie. Valoarea contractelor atribuite direct Companiilor Municipale se ridică la 303 milioane de euro. Buletin de București vă prezintă, de astăzi, valoarea contractelor și principalii beneficiari ai ingineriei financiare de ocolire a site-ului de licitații publice. 

Contractele 

Din mai 2018 până în ianuarie 2019, sub conducerea lui Ioan Laurențiu Moater, Compania Municipală Consolidări a primit prin platforma paralelă de achiziții publice 6 contracte în valoare totală de 69.506.088 de lei, adică 14,6 milioane de euro. 

Cel mai mare contract a fost atribuit în mai 2018 și a fost pentru restaurarea și punerea în valoare a Palatului Voievodal Curtea Veche și a avut valoarea de 32.977.095 de lei. Pentru această sumă, Compania Municipală Consolidări are la dispoziție 32 de luni pentru a duce la capăt contractul. 

După finalizarea lucrărilor, Palatul Curtea Veche va fi folosit ca muzeu. Conform site-ului Muzeului Bucureștiului „Curtea Veche reprezintă nucleul de dezvoltare al orașului București, fiind menționată pentru prima dată într-un document din secolul XIV în care se vorbește despre „Cetatea noastră”, posibil citadela de pe malul Dâmboviței. Mai târziu, în timpul domniei lui Vlad Țepeș, apare prima atestare documentară a „Cetății București”, într-un act emis la 20 septembrie 1459 în care se menționează scutirea de dări a locuitorilor Bucureștiului.” 

Al doilea contract mare este pentru lucrări de reparații și de renovare a Stadionului Arena Națională. Contractul a avut valoarea de 10.058.024 de lei. 

În plus, Compania a mai primit 3 contracte în ianuarie 2019 pentru construirea și dotarea unor complexe multifuncționale pentru activități didactice și sport la 3 școli din Municipiul București: 

Ultimul contract a fost atribuit la finalul lui ianuarie 2019 și a fost pentru proiectarea și oferirea de asistență tehnică pentru consolidarea și reamenajarea sediului Centrului Militar Zonal din Strada Icoanei 27. Contractul a avut valoarea de  4.340.116 de lei.

Conducere

Din 2017 până în iulie 2019 Compania a funcționat fără un director general. Totuși, directorul general adjunct, Ioan Laurențiu Moater a avut și rolul de director general. 

Numele lui Ioan Laurențiu Moater apare și în dosarul în care fostul Primar al Sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost cercetat de DNA pentru constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență în formă continuată. 

Grupul infracțional organizat din care făcea parte Chiliman reușea să atribuie contracte preferențial, cu condiția ca firma care primea contractele să le ofere un comision de 10-15% din valoarea contractului. 

Printre companiile care au primit contracte preferențial de la Primăria Sectorului se află și două companii controlate de Laurențiu Moater prin intermediul soției sale și a doi apropiați, conform declarațiilor date de un martor din dosar, anume: SC Strong Edil Prest Construct SRL şi SC Totalaig Enviro Serv SRL. 

Conform martorului citat, în 2010, Laurențiu Moater a primit o ofertă de la un contracandidat al companiei sale din cadrul unei licitații privind dirigenție de șantier și proiecare pentru o lucrare din Sectorul 1. 

Dacă nu contesta rezultatul licitației și îl ajută să îi trimită niște bani cash unei persoane din Primăria Sectorului 1, va primi 30% din valoarea contractului aferent licitației publice. 

Moater a acceptat și l-a implicat în schemă și pe un prieten de-al său, martorul citat de DNA, pe numele său Sabin Ivanof, soțul Simonei Pătruleasa.

În continuare, Ioan Laurențiu Moater a contribuit la intermedierea mitei primite de gruparea lui Andrei Chiliman. 

Dosarul încă nu a fost finalizat, iar Andrei Chiliman încă se află sub control judiciar. În aceeași situație se află și Vlad Moisescu, fostul trezorier PNL, Ioana Costescu, o consiliera personală a lui Chiliman și Ion Brad, fost consilier local la Sectorul 1. 

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus sub sechestru mai multe bunuri ale lui Andrei Chiliman și Vlad Moisescu. 

  • Andrei Chiliman – sechestru pe 11,6 milioane de lei
  • Vlad Moisescu – sechestru pe 5,7 milioane de lei

Din iulie 2019, directorul general al Companiei Municipale Consolidări este Adrian Corbu. La doar 35 de ani, Corbu are un istoric îmbelșugat de funcții publice ocupate. Din mai 2015 până în septembrie 2015 a fost consilierul personal al Ministrului Transporturilor, pe atunci Anca Boagiu. El a fost și consilierul personal al președintelui Consiliului Județean Ilfov din 2011 până în 2013, perioadă în care președintele Consiliului Județean era Marian Petrache.

Adrian Corbu a fost și director de cabinet la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în 2013, în perioada în care Ministerul era condus de Liviu Dragnea. 

În prezent este director general și membru în Consiliul de Administrație al Companiei Municipale Iluminat Public și membru în Consiliul de Administrație al Companiei Medicale Municipale. 

Conform datelor obținute de la Compania Municipală Consolidări, directorul general al Companiei are un salariu net lunar de 11,739 de lei. 

Compania Municipală Consolidări 

În ședința Consiliului General al Municipiului București de la finalul lunii martie 2017 a fost înființată Compania Municipală Consolidări. Conform codurilor de activitate declarate de companie, aceasta este calificată să presteze 

  • Lucrări speciale de construcții 
  • lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale
  • lucrări de instalații electrice
  • lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat
  • lucrări de tâmplărie, lucrări de pardosire și placare a pereților 
  • lucrări de zugrăveli și montări geamuri
  • lucrări de finisare 
  • activități de închiriere și leasing de mașini și echipamente pentru construcții
  • cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii
  • închirierea și subînchirierea imobilelor proprii
  • administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract. 

Capitalul social al companiei era de 120,000 de lei. În septembrie 2017, el a fost majorat cu 19,493,000 de lei. Înainte de Crăciun, în decembrie 2017, Compania Municipală Consolidări a mai primit un „cadou” de la Primărie. Capitalul social a fost majorat din nou, de data asta cu 17,230,000 de lei. 

Totuși, majorarea din decembrie 2017 a fost un mizilic comparativ cu majorarea de capital social de care s-a bucurat Compania Municipală Consolidări în noiembrie 2018. Atunci, capitalul social al companiei a fost majorat cu 100,000,000 de lei și a ajuns la valoarea de 136,723,000 de lei, adică 28 de milioane de euro. 

Reporter: Andrei Petre
Editor: Oana Despa

scris de
Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...

Parcul Cara, încă un parc betonat în stilul Negoiță. Foto Cătălin Anghel-Dimache
ArticoleMainPrimărie

Sector 3 | Încă un parc „betonat” în stilul Negoiță. Nemulțumiri în rândul cetățenilor

Reabilitarea parcului Cara din Sectorul 3 a stârnit controverse și nemulțumiri în...

Piața Berceni-Olteniței devine din nou „de stat”.
ArticolePrimărieȘtiri

Piața Berceni-Olteniței devine din nou „de stat”. Ce schimbări promite Primăria

Piața Berceni-Olteniței, devine de stat. Primăria Sectorului 4 anunță că Piața Berceni-Olteniței...