Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 24 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Primărie

Nicușor Dan | Învestirea se amână

91

Învestirea noului primar nu va mai fi vineri, așa cum era anunțat. De vină este o prevedere nouă din Codul Administrativ. Anunțul a fost făcut chiar de Nicușor Dan, primarul ales, pe pagina sa de Facebook.

Din păcate preluarea mandatului meu va mai întârzia 7-10 zile, ceea ce nu e deloc bine din perspectiva crizei medicale în care ne aflăm. Iată explicația: Codul Administrativ spune că Primarul General își preia mandatul (depune jurământul) odată cu Consiliul General.“, a scris Nicușor Dan.

Învestirea noilor aleși se face, conform legii, după validarea mandatelor lor în intantanță. Mandatul lui Nicușor Dan a fost validat deja de Tribunalul București, dar conform prevederilor din Codul Administrativ ar trebui să treacă și pe la judecătoria pe raza căreia se află circumscripția în care au avut loc alegerile.

Tribunalul București a validat mandatul meu acum câteva zile, apreciind că, întrucât nicio judecătorie de sector nu acoperă circumscripția București, competent este Tribunalul București. Azi însă, printr-un alt complet, Tribunalul București a trimis dosarul de validare a consilierilor generali la Judecătoria Sector 1. “, a mai scris Nicușor Dan.

Această nouă procedură. înseamnă alte câteva zile în care dosarul de validare va circula între instanțe. Deci învestitura programată pentru vineri, 16 octombrie, nu mai poate avea loc.

După motivare (peste 1-2 zile), dosarul va ajunge la Judecătoria Sector 1. Probabil Judecătoria va trimite la Tribunal. Se va constata conflict de competență și dosarul va ajunge la Curtea de Apel, care va trimite la Tribunal. După asta vom mai aștepta două zile pentru un eventual apel.“, a mai menționat Nicușor Dan.

https://www.facebook.com/NicusorDan.ro/posts/3399809463429976

pe același subiect

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...

Parcul Cara, încă un parc betonat în stilul Negoiță. Foto Cătălin Anghel-Dimache
ArticoleMainPrimărie

Sector 3 | Încă un parc „betonat” în stilul Negoiță. Nemulțumiri în rândul cetățenilor

Reabilitarea parcului Cara din Sectorul 3 a stârnit controverse și nemulțumiri în...

Piața Berceni-Olteniței devine din nou „de stat”.
ArticolePrimărieȘtiri

Piața Berceni-Olteniței devine din nou „de stat”. Ce schimbări promite Primăria

Piața Berceni-Olteniței, devine de stat. Primăria Sectorului 4 anunță că Piața Berceni-Olteniței...