1.200 de mașini abandonate au fost ridicate de pe domeniul public de la începutul anului. Măsura face parte din strategia de recâștigare a spațiilor publice în beneficiul cetățenilor, potrivit Primăriei Sectorului 1.
Pentru recuperarea vehiculelor ridicate, proprietarul trebuie să dovedească dreptul de proprietate și să achite contravaloarea taxei de ridicare, în valoare de 2.000 de lei. Proprietarii își pot prelua mașinile din spațiul special amenajat unde acestea sunt amplasate, situat pe Șoseaua Odăii nr. 3-5.
În cazul în care acestea nu sunt ridicate în termenul legal, mașinile vor fi valorificate prin predare la REMAT. Până acum, în Sectorul 1, 74 astfel de vehicule au fost valorificate prin casare.
CITEȘTE ȘI: Traficul va fi restricționat în Capitală, pentru mai multe evenimente din weekend
Cum se stabilește care mașini sunt abandonate
Un vehicul fără stăpân este acel vehicul de orice categorie fără plăcuţă de înmatriculare sau alte marcaje oficiale ori înmatriculate în străinătate, staţionat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, al cărui proprietar sau deţinător legal este necunoscut.
Un vehicul abandonat este vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale de cel puţin 6 luni, al cărui proprietar sau deţinător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu respectă condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice.
După ce un astfel de vehicul a fost identificat, Poliția Locală de sector va întocmi un proces-verbal, în urma căruia șoferul va fi înștiințat cu o somație, aplicată în parbriz. Din acel moment, acesta are obligația de a elibera domeniul public prin mutarea mașinii în termen de 10 zile.
În caz contrar, vehiculele sunt declarate abandonate fiind dispusă măsura ridicării și transportării la spațiul amenajat. Dacă nici de aici nu este preluat, acesta va ajunge spre valorificare la REMAT.
Cum poți semnala un astfel de vehicul
Cetățenii care observă astfel de vehicule abandonate sau fără stăpân pot sesiza autoritățile locale competente prin intermediul următoarelor numere de telefon:
- 021/9540 – Dispecerat Poliția Locală Sector 1
- 021.208.30.37 –pentru informații suplimentare – Compartimentul Auto Abandonate și Fără Stăpân din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Sector 1