Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 23 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Diverse

Harta trenului urban “Complex București” în 2020: de la Gara de Nord se ajunge direct în Titan, Voluntari și Popești-Leordeni

151

Un plan feroviar, întocmit de CFR S.A. și intitulat “Complex București”, arată harta liniilor existente în 2020 și a unor actuale și viitoare gări.

Documentul, prezentat public în emisiunea Drumurile noastre de la B1 TV, arată un total de 27 de gări poziționate pe rețeaua existentă de cale ferată.

“Complex București” cuprinde și proiectul Centurii Feroviare a Capitalei  care presupune trenuri urbane cu interval de succedare redus și care să lege rapid diverse cartiere din București și comunele de la periferie.

Nicușor Dan, primarul ales Capitalei, a declarat în campania electorală, că metroul de suprafaţă, construit pe resursa deja existentă a CFR, reprezintă una dintre soluţiile pentru traficul din Bucureşti.

El a precizat că acesta va funcţiona pe şase rute şi va avea tot atâtea gări principale în București și în jurul Capitalei, implementarea va dura 2 – 3 ani din momentul în care proiectul e gata iar banii ar urma să vină de la Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Regional.

Sursă cover: Drumurile Noastre, B1TV

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect

O țeavă de gaze a explodat pe Șoseaua Viilor. Captură video
ArticoleDiverseMain

O țeavă de gaze a explodat pe Șoseaua Viilor. Incidentul a fost filmat

O țeavă de gaze a explodat pe Șoseaua Viilor din București. Incidentul...

Sicriu de zinc descoperit în centrul Bucureștiulu. Foto: Muzeul Municipiului București
ArticoleDiverseȘtiri

Sicriu de zinc descoperit în centrul Bucureștiului. Nu este încă public ce conține

Sicriu de zinc descoperit în centrul Bucureștiului de către arheologii Muzeului Municipiului...

La masa în pădurea Pustnicul 1937- Fotografia face parte din patrimoniul Muzeului Municipiului București
ArticoleDiverseFeatured

Cum se răcoreau bucureștenii în 1937. Cu gramofon sau lăutari

Cum se răcoreau bucureștenii în 1937: la picnic, în pădurea Pustnicu. Două...