Un bărbat de 37 de ani a fost reținut după ce a fost prins în flagrant după ce a încercat să fure un seif de la Poștă, dintr-un oficiu din Sectorul 1, anunță Poliția Capitalei într-un comunicat de presă. Bărbatul a fost pus ulterior sub control judiciar pentru 60 de zile.
Surse judiciare au declarat pentru HotNewcă bărbatul în cauză, o persoană fără adăpost, a declarat la audieri că a intrat în Oficiul Poștal nr.18, pentru că a văzut în filme că în aceste locații se află un seif plin cu bani.
Bărbatul a găsit un seif în poșta, dar nu l-a putut fura, motiv pentru care a ales să ia mai multe bunuri, inclusiv o geantă cu scrisori, urmând să revină cu un prieten pentru seif.
A fost prins în flagrant după ce a vrut să fure un seif de la Poștă
Potrivit comunicatului poliției, bărbatul a fost prins în flagrant sâmbătă de către polițiștii care au fost alertați prin apel 112 că în sediul unui operator naţional de servicii poştale şi servicii de curierat rapid se află o persoană suspectă.
„Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au depistat, în proximitatea oficiului poștal, un bărbat, în vârstă de 37 de ani, iar în urma efectuării controlului corporal și al bagajelor, asupra acestuia au fost găsite mai multe bunuri, printre care un ghiozdan, ce conținea două colete, peste 10 cartele și o geantă, în interiorul căreia se aflau 30 de scrisori, toate acestea fiind sustrase din incinta instituției respective”, a precizat Poliția Capitalei.
El a fost dus la audieri și reținut pentru 24 de ore, iar duminică față de bărbat a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Secția 2 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Comments are closed.