Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 18 June 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleCulturăEvenimentȘtiri

Străzi deschise pe Calea Victoriei și în Sectorul 1, weekendul acesta

97
Străzi deschise pe Calea Victoriei și în Sectorul 1, weekendul acesta. FOTO: Arhiva
Străzi deschise pe Calea Victoriei și în Sectorul 1, weekendul acesta. FOTO: Arhiva

Pe 24 și 25 mai, evenimentul „Străzi Deschise – București” revine pe Calea Victoriei și în sectorul 1 al Capitalei, pe strada Ștefan Burileanu. Programul artistic de pe Calea Victoriei va avea loc doar sâmbătă și include dansuri grecești, demonstrații de skateboarding, pictură live, caricaturi și vehicule de epocă. 

Unul dintre cele mai așteptate momente ale weekendului are loc în zona Muzeului Național de Istorie a României: Greek Dance Romania are loc pe Calea Victoriei, sâmbătă, între orele 14:00 și 19:00.

CITEȘTE ȘI: Asian Food Fest în Parcul Titan, în weekendul 23-25 mai

Demonstrații și ateliere de skateboarding 

Sâmbătă, zona Parcului Kretzulescu devine teren de joacă pentru pasionații de skateboarding, cu demonstrații spectaculoase și ateliere pentru copii și adolescenți, susținute de echipa Dolce Skateboards

Mașini de epocă și autospeciale, la „Străzi Deschise – București”

Sâmbătă, între Strada Dem. I. Dobrescu și Strada Ion Câmpineanu, Asociația Retromobil Club România aduce o expoziție inedită de vehicule istorice: de la ambulanțe și mașini de pompieri la vehicule militare din anii ’50–’90 –, oferind vizitatorilor ocazia de a călători în timp, chiar pe una dintre cele mai circulate artere ale orașului.

Artiști vizuali în acțiune și portrete cu umor

În fața Muzeului Colecțiilor de Artă, vizitatorii pot admira creații realizate live de membri ai Asociației Artiștilor Plastici din București, iar caricaturistul Vasile Catrina va oferi portrete în cheie comică, sâmbătă, între orele 13:00 și 20:00.

CITEȘTE ȘI: Festivalul Căpșunilor, în Parcul Izvor, în weekendul 23-25 mai

„Străzi Deschise – București” și în Sectorul 1 al Capitalei

10:00 – 20:00: Activități sportive și zone special amenajate pentru joacă (miniturnee de baschet pentru copii și adulți, mese de fotbal subsoccer, mese de ping-pong, jocuri Kanjam, joc de dame-gigant, spikeball, turn-grădină gigant, crossnet fotbal și volei, aruncarea inelelor-gigant, joc gigant de domino, animatori, ateliere (PROEDUS)

10:00 – 20:00: Campania națională „Poftim din România” – piață volantă cu produse proaspete oferite de producători români (Primăria Sectorului 1)

10:00 – 18:00: Acțiuni de promovare a profesiei – prezentare armament (Jandarmeria Română)

10:00 – 20:00: Odeon Theatre Fountain – instalație scenografică (Teatrul Odeon)

12:00 – 13:00: Atelier de jocuri teatrale (Teatrul Mic) 

12:00 – 16:00: Acțiuni de prezentare și promovare a profesiei (Jandarmeria Română)

13:00 – 18:00: Artă portretistică (Art on Wall)

17:00 – 17:50: Concert de muzică populară (Școala de Artă București)

17:00 – 18:00: „Motanul încălțat” – spectacol de teatru de păpuși (Teatrul de Animație Țăndărică)

18:00 – 19:00: „Cei trei purceluși” – spectacol de teatru pentru copii (Teatrul Ion Creangă) 

18:00 – 18:50: Concert de muzică ușoară (Școala de Artă București)

19:00 – 19:50: Spectacol de dans modern și contemporan (Școala de Artă București)

CITEȘTE ȘI: Campionatul Național de Drift deviază în weekend liniile 63, 385 și N101

Restricții rutiere

Calea Victoriei

În cadrul programului „Străzi Deschise – București, Promenadă urbană” din acest weekend, Calea Victoriei devine pietonală în 24 și 25 mai, între orele 10:00 și 22:00, pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Dacia până la intersecția cu Splaiul Independenței, fără afectarea intersecțiilor.

Se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Știrbei Vodă, strada C.A. Rosetti, strada Dem I. Dobrescu, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta.

Traficul STB va fi deviat, fără afectarea călătorilor. Traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00, până la ora 09:00. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

Sectorul 1 – strada General Ștefan Burileanu

Pe strada General Ștefan Burileanu, traficul rutier este restricționat începând de vineri, 23 mai, ora 22:00, până luni, 26 mai, ora 06:00, în zona cuprinsă între Bulevardul Nicolae Caranfil și Strada Alexandru Șerbănescu.

Străzi deschise – București, Promenadă urbană” este un proiect coordonat de ARCUB.

CITEȘTE ȘI: METEO | Vreme instabilă, în weekend. Duminică, temperatura maximă nu mai trece de 20 de grade