Tariful orar pentru parcarea de la Aeroportul Otopeni, inaugurată marți, este criticat de Asociația Pro Infrastructura, care consideră că este mult prea mare. La de 20 lei/ oră, șoferii o vor ocoli și vor staționa „pe unde apucă”.
20 lei/oră pentru parcarea de la Aeroportul Otopeni va îndepărta șoferii
Asociația Pro Infrastructura solicită ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu „să taxeze șoferii la un preț corect”, dând exemplu tarifele practicate în parcarea Aeroportului Cluj-Napoca, unde o oră costă doar opt lei, iar primele zece minute sunt gratuite.
„Dai un ban, dar stai în fața… parcării.
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a inaugurat cu surle și trâmbițe o nouă parcare neacoperită (P7, vezi figură) de 671 de locuri în fața terminalului Plecări al Aeroportului Internațional Henri Coandă cu un tarif neobrăzat de 20 RON/oră, chiar dacă doar iei sau lași pe cineva în câteva minute.
Spre comparație, până și în orașul de 5* Cluj-Napoca ora în parcarea aeroportului te costă doar 8 lei, iar primele 10 minute sunt gratuite.
Însă dacă vrei să-ți aștepți familia sau prietenii pe Otopeni, plătești. Asta în timp ce managementul CNAB nu este în stare nici măcar să furnizeze permanent apă curentă la chiuvetele din toaletele din incinta terminalului, deși compania a înregistrat un profit brut de 662 milioane lei în 2024! Dar ce știm noi, poate așa se face profitul…
În aceste condiții, probabil că mulți șoferi vor staționa aiurea, fiecare pe unde-apucă, evident generând probleme de siguranță rutieră și fluență în trafic dar și o imagine care descrie fidel degringolada din societatea românească.
Deși nu ne facem mari speranțe că îl interesează subiectul, în caz că n-a ieșit deja pe ușă, îi solicităm ministrului Grindeanu să repare această situație aberantă și să taxeze șoferii la un preț corect,” transmite Asociația Pro Infrastructura printr-o postare de Facebook.
Cum arată parcarea de la Aeroportul Otopeni, inaugurată pe 20 mai
Noua parcare are o suprafață de 20.265 mp și asigură 671 locuri noi pentru pasageri. O parte dintre acestea vor fi prevăzute cu stații de încărcare electrică a mașinilor, infrastructura necesară fiind deja realizată. Valoarea contractului se ridică la 14,9 milioane lei.
Aceasta este situată în apropierea Terminalului Plecări, în condițiile în care, vechea parcare folosită de pasageri, situată chiar în fața terminalului, a fost închisă din septembrie 2024. Măsura a fost necesară pentru execuția lucrărilor la stația de metrou de pe magistrala M6.
Prețul parcării inaugurate recent la Aeroportul Otopeni este de 10 lei pentru fiecare jumătate de oră, aceasta fiind destinată staționării pe termen scurt, conform CNAB.
CITEȘTE ȘI: VIDEO | Pajiștea experimentală din Șoseaua Virtuții, distrusă. Primăria Sectorului 6: „Vandalism”
Planuri pentru o parcare supraetajată
De asemenea, în această săptămână încep lucrările pentru construirea unei noi parcări cu patru niveluri, care va asigura 1.019 noi locuri de parcare.
Acestea vor fi executate de compania Bog’Art SRL, iar valoarea contractului este de 79 milioane lei, adaugă CNAB.

Aeroportul Otopeni intră în şantier
Săptămâna trecută, Buletin de Bucureşti a scris despre cum Aeroportul Otopeni va intra în șantier, după ce planul de modernizare al terminalelor a fost aprobat.
Proiectul prevede, printre altele, înlocuirea echipamentelor de ventilare şi climatizare, înlocuirea serverului de gestionare a echipamentelor şi realizarea unui sistem modern de comandă, control automat şi achiziţii de date.
Urmează să se decoperteze pardoselile, tavanele și stâlpii, motiv pentru care „este posibil să apară momente în care pasagerii să resimtă un anumit disconfort atunci când vor tranzita zonele în care se efectuează lucrările de modernizare.”
Lucrările vor dura doi ani și jumătate, iar valoarea contractului este de 112,4 milioane de lei (22 de milioane de euro).
CITEŞTE ŞI: FOTO | Aeroportul Otopeni intră în șantier. Modernizări de 22 de milioane de euro