Mocirla în care ne bălăcim, cu zâmbetul pe buze, de zeci de ani, pare că a secat. Ușor gâtuiți, mai încearcă unii să iasă. Bucureștiul și-a mai spălat păcatele, pe 18 mai, o dată cu rezultatul din duminica alegerilor prezidențiale. Nu este o victorie, cu steagul pe redută. E o victorie impusă de un glonț, care ne-a trecut pe lângă ureche.
Surprinzător pentru mine, orașul meu de adopție a ales bunul simț. Deși mahalaua, uneori, este la ea acasă. Cumva, este normal, pentru că suntem o adunătură, venită din toate colțurile țării. O adunătură care a vrut să mai spele ceva din neputința provinciei, din anii ’90.
Mai fac și glume, câteodată, cu amicii mei bucureșteni și le spun că noi le-am ridicat orașul. Noi, provincialii, care am rămas aici! L-am ridicat cu toți, de fapt! Și l-am ridicat frumos!
Bunul simț a câștigat, până la urmă, în toate sectoarele Capitalei. A defilat mândru, cu niște procente surprinzătoare. Asta-mi demonstrează că mocirla începe să sece. Procente de peste 70%, nu sunt puțin lucru. Pentru că știm că mitocănia a fost „doamnă” la București, în câteva cazuri.
Dar apa rece nu este șpriț! Deci, să nu ne îmbătăm! În cotloanele Capitalei, mai zăbovesc proasta creștere, prostia, incultura și huliganismul.
CITEȘTE ȘI: OPINIE | România educată: lecția la care ne chinuim să trecem clasa
Pe 18 mai, țara și-a luat Capitala înapoi. Dar cui lăsăm Bucureștiul
Pe 18 mai, cel din fruntea Capitalei a închis ușa Primăriei și deschide pe cea a Palatului Cotroceni. Însă, casa aia frumoasă, de peste drum de Cișmigiu, nu poate rămâne închisă. Îi trebuie un nou administrator. Pe care tot noi va trebui să îl alegem.
Și iar avem o problemă! Ca în ultimii 30 de ani! Pe cine punem șef? Alergăm iar iepuri prin centru sau mai răbdăm un pic, fără apă? Închidem ochii la furt la drumul mare sau mai strângem din dinți, pentru niște țevi noi.
Viitorul nu este prea roz, iar bătălia va fi cruntă. Nicușor Dan lasă în urmă o Capitala dezbinată, care vrea apă, dar regretă vremurile fără ea.
O Capitală care vrea drumuri noi, dar care urlă când se aud utilajele care le sapă. Acest fund în două luntrii este lozinca noastră de secole.
Paradoxal, nu? Aseară era cu bun simț, în general urlă, din toți rărunchii!
Jocurile politice trec, de multe ori, de puterea noastră de înțelegere. Și nu pentru că am fi proști, ci pentru că mai credem în bun simț. Personajele care încep să apară, aspirante la scaunul, să sperăm că nu gol, de la Cișmigiu, sunt dintre cele mai diverse. Pe care le cunoaștem. Luminați sau mai puțin deschiși la minte, au tăvălit Capitala în fel și chip. Vechi sau noi, îi știm pe toți!
O lăsăm așa, tăvălită, sau îi punem tocuri înalte și pălărie elegantă? Rămânem la grătarele din spatele blocurilor sau vrem mai multe containere, de reciclare, civilizată? Ne reciclăm și noi mințile obosite de atâtea scandaluri și umilințe?
Vrem cu răngi și spectacole, la limita penibilului? Cu glume de șantier și rânjete tâmpe? Boim, din nou, Capitala și apoi vedem cum i se scurge rimelul, în colțul ochilor?
Sau continuăm cu bunul simt dar vocali?
Întreba cineva ce am câștigat prin votul de aseară. Eu personal am câștigat un troller închis, printre altele. În care voi pune niște lucruri, doar ca să plec în concediu.
Și am mai câștigat și gura mea slobodă, dar cu bun simț, pe care nu mi-o va închide nimeni. Deocamdată! Cu care am să îndemn să mergem, tot cu bunul simț și la Capitală.
Bucureștiul este casa noastră, pe care încercăm să o păstrăm curată, în puținul timp care ne mai rămâne, după ce scriem despre voi, cei care ne conduceți. E o căsuță mică și am vrea ca, fumul care se ridică, să fie alb.
Comments are closed.