Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 16 June 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPolitic

Record în Ilfov: comuna Corbeanca a depășit 92% prezență la urne. O secție a fost închisă după ce a rămas fără buletine de vot

134
Record național: comuna Corbeanca a depășit 92% la prezență la urme.
Record național: comuna Corbeanca a depășit 92% la prezență la urme.

UPDATE/// În comuna Corbeanca prezența la vot a fost de 106,5% după ce pe listele suplimentare au votat 3.850 de persoane. Potrivit datelor de la Autoritatea Electorală Permanentă, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a fost ales cu 70,1% din voturile valabil exprimate.

Comuna Corbeanca a depășit pragul de 92% prezență la vot, raportat la ora 18:00. Localitatea din Nord-Vestul Ilfovului a strâns cel mai mare procent de persoane care și-au exprimat votul în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2025.

Astfel, una dintre cele şapte secţii a rămas fără buletine de vot pentru listele suplimentare, iar autorităţile locale au solicitat suplimentarea acestora la Biroul Electoral Judeţean.

Chiar de la primele ore ale dimineții, cetăţenii din Ilfov s-au mobilizat masiv la urne. La ora 9:00 votaseră deja 7,57% dintre cei cu drept de vot din județ.

Ritmul a continuat să crească și prezența la vot a ilfovenilor a atins 20% chiar de la ora 11:00. Până la ora 14:00, pe raza județului s-au prezentat la urne peste 45% dintre cetățeni. Județul numărul 1 în țară a atins 61% în jurul orei 17:00.

CITEȘTE ȘI: A fost depășită prezența la vot din primul tur. Peste 9,6 milioane de români au votat. Sunt cozi la secții. Bucureștiul a trecut pe locul 5

Cozile care au oprit votarea în comuna Corbeanca: „Mai avem nevoie de buletine de vot”

Campioană pe țară la un moment dat, comuna Corbeanca s-a aflat în fruntea listei prezenței la vot din Ilfov încă de la primele ore ale dimineții. Deși numărul votanților nu este mare, mobilizarea în comună a fost procentual cea mai ridicată din întreaga țară după ora prâzului.

La noi în Corbeanca mereu spiritul civic a fost unul prezent. Ceea ce vedem acum se întâmplă şi pe fondul ca foarte mulţi oameni s-au speriat că există posibilitatea să existe un regres şi atunci oamenii s-au mobilizat”, a explicat pentru Buletin de Bucureşti primarul comunei Corbeanca, Ştefan Apăteanu (USR).

În plus, preşedinţii secțiilor de votare din Corbeanca au fost luaţi prin surprindere de numărul mare de votanți din afara comunei, lucru care a dus la oprirea temporară a votului într-una din secții.

Ponderea celor care au votat pe liste suplimentare nu este de ignorat, dar nu este majoritară. Cei care au votat sunt cei care sunt, în majoritate, înregistraţi în Registrul Electoral.

Mai avem nevoie de buletine de vot. Am transmis la Biroul Electoral Judeţean Ilfov şi asteptăm să ne aducă. La una dintre secţii nu mai avem buletine de deloc iar pe listele suplimentare nu se poate vota”, a conchis primarul comunei.

În Corbeanca, în total sunt înregistrate 9.034 de persoane cu drept de vot, înscrise pe listele permanente. Pe lângă acestea, la fiecare secție de votare din comună au fost adăugați între 300 și 600 de alți votanți, pe listele suplimentare. Până la ora 18:00, în total au votat 8.349 de cetățeni.

Potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică, populaţia „raportata după domiciliu” la 1 iulie 2024 este 11.204 de cetăţeni.

CITEȘTE ȘI: Pentru ce au votat primarii din București. Băluță: Fondurile europene sunt în euro și nu în ruble

scris de

Ana Anghel-Dimache

Sunt studentă la jurnalism și m-am născut în București, oraș plin de povești care merită explorate. Îmi place să scriu despre subiecte politice, de mediu și legate de transportul din Capitală. Încerc să pictez o imagine cât mai sinceră a realității și susțin presa independentă pentru că este esențial să pot reda faptele în formele lor adevărate.