„Maratonul Resuscitării”, ediția a IV-a, are loc în Capitală, astăzi. Evenimentul urmărește educarea cetățenilor privind importanța acordării primului ajutor în caz de stop cardiorespirator.
Maratonul este organizat între orele 12:00 – 22:00, la ParkLake Shopping Center si face parte din evenimentul „Săptămâna Protecției Civile 2025”.
În cadrul evenimentului, împreună cu medici, paramedici, asistenți, studenți la medicină și voluntari SMURD, se va exersa pe manechine, în cadrul stațiilor practice, cum recunoașteți și cum trebuie să acționați în cazul unui stop cardiorespirator. Cursurile durează câte 30 de minute.
CITEȘTE ȘI: METEO ÎN BUCUREȘTI | Vremea se încălzește. Maximele termice ajung la 18 grade
De ce să faci cursuri de prim ajutor la „Maratonul resuscitării”
Medicii atrag atenția asupta cunoașterii cursurilor de prim ajutor din mai multe motive.
Statisticile arată că patru din cinci stopuri cardiorespiratorii se întâmplă acasă. În aceste situații
dacă până la sosirea echipajelor de urgență victima nu beneficiază de manevre de resuscitare din partea celor din jur, șansele ca aceasta să supraviețuiască scad cu 10% în fiecare minut care trece.
De asemenea, recunoașterea rapidă a stopului cardiorespirator, apelarea serviciilor de urgență prin numărul unic 112 și aplicarea manevrelor de resuscitare până la preluarea victimei de către echipajele medicale de urgență sunt vitale pentru supraviețuire și recuperare cu un deficit neurologic cât mai redus.
Tehnicile dobăndite în cadrul evenimentului, pe lângă cele referitoare la siguranța salvatorului, recunoașterea urgenței și activarea sistemului de urgență, includ suportul vital de bază al adultului cu masajul cardiac extern, ventilațiile și dezobstrucția căilor aeriene, iar dacă se dorește, aceste manevre sunt predate și în ceea ce privește suportul vital de bază pediatric care diferă de cel al adultului.
„Maratonul Resuscitării” este o inițiativă a SMURD Cluj, extinsă național de Fundația pentru SMURD, iar participarea la eveniment este gratuită.
CITEȘTE ȘI: Bilanțul după protest: un polonez a fost prins din nou cu un cuțit în mulțime