Prima pistă de pumptrack din Sectorul 3 ar urma să fie amenajată în decursul acestui an, cu peste 2,6 milioane lei (TVA inclus), conform unui proiect de hotărâre aflat pe masa Consiliului Local.
Banii ar urma să ajungă la Algorithm Construcții S3, compania municipală înființată în 2017 pentru reabilitarea Halei Laminor.
Update 27 februarie: Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi.
„Din păcate, în cadrul comisiei, argumentele aduse de direcția de specialitate nu au fost suficient de convingătoare, din simplul motiv al faptului că studiul pe care s-a bazat acest proiect, această atribuire de contract nu a fost prezentat. (…)
Am conchis că e mai bine ca acest proiect să fie mai bine fundamentat și să revină într-o dată viitoare cu o soluție care să-i convingă pe toți și să nu ne trezim cu improvizații pe teren, ci cu adevărat o investiție publică necesară pentru tinerii care practică sportul”, a declarat Eugen Matei, consilier local al Sectorului 3 și membru în comisia juridică, respectiv economică.
Prima pistă de pumptrack din Sectorul 3, locație mister
Proiectul de hotărâre exclude detalii esențiale despre pista de pumptrack, cum ar fi locul unde ar urma să fie amenajată, lungimea sau tipul construcției (modular/nemodular).
Concret, consilierii locali ai Sectorului 3 vor vota atribuirea contractului de 2,6 milioane lei către Algorithm Construcții S3, în baza ofertei primite de la compania municipală.

Conform modelului de contract anexat, durata lucrărilor ar urma să fie:
- 60 de zile pentru proiectare
- 90 zile pentru execuție
În ceea ce privește garanția, documentul prevede un termen de patru ani: „Perioada de garanție curge de la data recepției la terminarea lucrărilor, până la recepția finală și este de 48 luni”.
De-a lungul anilor, Algorithm Construcții a încasat milioane de euro din bugetul local al Sectorului 3, pentru a se ocupa de diverse investiții, precum parcul de distracții promis în Pantelimon, montarea de garduri galvanizate sau „promovarea instituțională”.
Pumptrack și în sectoarele 1 și 6
Pumptrack-ul este un concept relativ nou la noi în țară, practicat cu precădere de tineri.
Vorbim de o pistă special concepută, care are curbe pe înălțimi diferite pentru echipamente sportive pe roți (biciclete, skateboard-uri, role, etc.) care nu necesită pedalare sau împingere, ci doar o acțiune de „pompare” pentru a genera impuls prin mișcările corpului în sus și în jos.
Și primăriile sectoarelor 1 și 6 au făcut astfel de investiții. Prima pistă de pumptrack din asfalt a fost inaugurată în iunie 2024, în cartierul Pajura, la intersecţia străzilor Dridu şi Jiului, așa cum a scris Buletin de București aici.
Piste modulare de pumptrack au fost inaugurate în Capitală încă din 2022, de Primăria Sectorului 6. Prima a fost amenajată în parcul Constantin Brâncuşi din cartierul ANL, iar cea de-a doua în Parcul Crângași.
CITEȘTE ȘI: A doua pistă de tip pumptrack din București s-a deschis în Parcul Crângași
Comments are closed.