Capitala se pregătește pentru cele mai geroase nopți din această iarnă, iar Societatea de Transport București (STB) a anunțat măsuri surprinzătoare pentru a menține transportul în comun funcțional. În loc să utilizeze autobuze hibrid, Euro 6 și electrice, considerate mai eficiente și mai puțin poluante, conducerea companiei a ales să mobilizeze masiv autobuzele Euro 3 și Euro 4, pe motorină.
Decizia de a scoate la traseu în principal autobuzele Euro 3 și Euro 4, deși sunt disponibile și alte modele mai ecologice, apare într-o comunicare internă, obținută de Buletin de București, cu privire la codul galben de ger anunțat până pe 24 februarie. Temperaturile ar urma să scadă până la -12 grade.
Autobuze poluante menținute în stare de funcționare fără a opri motorul
Autobuzele Euro 3 și Euro 4 vor rămâne toată noaptea cu motorul pornit și ar să fie supravegheate mai atent, pentru a evita defecțiunile.

Aceste autobuze poluante Euro 3 și Euro 4 consumă semnificativ mai mult combustibil decât autobuzele moderne. În plus, prin neoprirea motoarelor pe timpul nopții, se consumă și mai mult, ceea ce ar putea duce la costuri consistente pentru companie.
„Se vor asigura evidențele necesare justificării consumului de carburant aferent acestor măsuri”, se mai arată în documentul citat.
CITEȘTE ȘI: TPBI prelungește programul a șapte linii de transport în comun, pentru meciul FCSB – PAOK Salonic
Investiții în parc auto, anulate de ger
Decizia conducerii STB vine în contextul în care, în ultimii ani, compania a investit în modernizarea parcului auto, după ce a achiziționat autobuze Euro 6 și autobuze hibrid.
Înnoirea parcului auto al STB a început în 2019, când au fost cumpărate 400 de autobuze OTOKAR diesel Euro 6, printr-o investiție din bugetul Primăriei Municipiului București.
Ulterior, începând cu 2020, au fost introduse 130 de autobuze hibrid Mercedes Benz, finanțate din fonduri europene.
„Găurile” de combustibil din autobaze
În 2022, Buletin de București a arătat că în urma unui control intern la autobaza Titan, s-a descoperit un consum de motorină mai mare decât cel înregistrat de debitmetrele autobuzelor, diferența fiind de 17 tone de combustibil. În urma investigației, au fost mai fost descoperiți și 2.700 de kilometri declarați ca „deviere traseu” dar care nu au putut fi justificați.