Pe final de mandat, primarul Daniel Florea a încheiat o afacere de 10 milioane de EURO în spatele ușilor închise. 33 de mii de tablete urmează să ajungă la elevii din sectorul 5, spune el, însă fără să existe vreo dovadă a licitației. „Păpușarul” a fost Economat Sector 5, firmă condusă de un apropiat al lui Marian Vanghelie, care, în loc să se ocupe de alimente s-a ocupat de tablete. Firma care a profitat de tunul dat de Florea a fost înființată în urmă cu 9 luni, nu are niciun angajat și trăiește din banii statului.
Pe 15 aprilie, în plină stare de urgență, consilierii locali din sectorul 5 începeau o discuție care urma să dureze luni de zile: educația online a copiilor din sector. Primarul Daniel Florea își propunea să cumpere telefoane de 300 de lei pentru elevi și tablete de 1.500 lei pentru profesori. „Ideea este de păstrare a legăturii cu cadrul didactic, nu de a realiza lecții online, adică de a face teme”, spunea atunci consiliera PSD Stroescu Marilena Daniela. Pe 7 mai primarul anunța că licitația va fi anulată din cauza unor „diverse piedici”: nu a primit acceptul de la Agenția Națională pentru Achiziții Publice.
În aceeași zi de mai Daniel Florea venea cu altă veste: în loc de telefoane, copiii vor primi tablete. Pentru prima oară apărea în povestea digitalizării numele firmei Economat Sector 5, condusă de Leonard Petre, fost administrator public al Primăriei Sector 5 în ultimat mandat al lui Marian Vanghelie. În urma unei modificări de hotărâre aprobată doar de consilierii PSD, achiziția și distribuirea tabletelor devenea responsabilitatea Economat Sector 5, cunoscută mai degrabă pentru vânzare de alimente și nu de electronice.
„Economat Sector 5 promovează micii producători de carne și preparate din carne, precum și de lactate, legume și fructe, prin punerea în vânzare a produselor acestora în rețeaua de magazine.”
Concept Economat conform www.economatsector5.ro
Conform invitației de ofertare, valoarea estimată a contractului este de 10 milioane de EURO, iar o tabletă ajunge la aproximativ 1.700 lei. Întregul proces de achiziție a fost făcut pe ascuns, fără să existe vreo urmă de el pe platforma de licitație SICAP sau pe site-ul primăriei. În momentul de față nici primăria, nici Economat Sector 5 nu vor să ofere informații despre tabletele de 10 milioane de EURO. Directorul Leonard Petre ne-a redirecționat la numerele de pe site, acolo unde am sunat de patru ori fără succes. Doamna Carmen care se ocupă de achiziții ne-a închis telefonul după ce a aflat că suntem reporteri la Buletin de București pe motiv că e ocupată.
Chiar și așa, ieri primarul Daniel Florea a anunțat victorios că 33 mii de tablete sunt în drum spre sectorul 5.
„Toți elevii și profesorii din sectorul 5 vor primi tablete cu acces gratuit la internet pe o perioadă de doi ani. Sunt 33.000 de tablete în drum spre noi, toate livrările vor începe de săptămâna viitoare. Eu sper ca o mare parte dintre ele să fie livrate până luni, dar livrările vor fi făcute gradual, pe măsura stocurilor.”
Daniel Florea a declarat într-un live pe Facebook
Buletin de București a aflat, însă, cine se ascunde în spatele contractului de 10 milioane de EURO: o firmă fără angajați înființată în urmă cu 9 luni care trăiește din contracte publice
DAP Team & Partners a luat naștere la finalul lunii noiembrie 2019, într-o cameră de pe strada Doamna Ghica din sectorul 2. Proprietarul, Daniel Adrian Petrov, care are domiciliu în județul Brăila, a pornit această firmă cu intenția de a oferi activități de consultanță în management. Ori cel puțin așa apare pe hârtie.
La aproape trei săptămâni după înființare, în doar două zile, 11-12 decembrie, DAP Team & Partners câștigă șase contracte directe, toate cu Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice Sector 1 (AUIPUSP). Valoarea totală – 105.000 lei. Mai trec cinci zile, încă 30 mii de lei pleacă în contul lui Daniel Petrov, tot din banii publici ai cetățenilor din sectorul 1, însă de la altă instituție: Compania de Investiții și Dezvoltare în Sănătate și Domenii de Interes Public-Privat Sector 1 S.A.
Ce a vândut firma de consultanță de 135 mii de lei într-o singură lună? Laptopuri, imprimante, fax-uri și aparate de aer condiționat.
- 7 laptopuri la prețul de 5.000 lei fără TVA;
- Un aparat fax la 4.100 lei fără TVA;
- 15 aparate de aer condiționat la 2.020 lei fără TVA;
- Un plotter format A0 la 18.350 lei fără TVA;
- 5 imprimante multifuncționale la 2.150 lei fără TVA;
- O imprimantă multifuncțională la 29.950 lei fără TVA;
- 15 lucrări de montare a aparatelor de aer condiționat, cu 500 lei o montare.
În 2019, veniturile totale ale DAP Team & Partners au fost de 140 mii de lei. Contractele publice câștigate de firmă au fost de 135 mii de lei, la care se adaugă și TVA.
Cazurile de COVID-19 cresc, președintele Klaus Iohannis instituie stare de urgență. Pentru Daniel Petrov aceasta a venit ca un bun prilej să facă ceea ce și-a dorit de la început: consultanță. Așadar, pe 17 martie, aceeași Companie de Investiții și Dezvoltare în Sănătate din sectorul 1 care a cumpărat o imprimantă de 30 mii de lei atribuie acum două contracte pentru servicii de consultanță având ca obiect implementarea regulamentului GDPR. În total, 47.000 lei. Acestea sunt singurele contracte care respectă codurile CAEN declarate ale firmei DAP Team & Partners.
În 3 luni, Daniel Petrov ajunge de la instituțiile subordonate primarului sectorului 1 Daniel Tudorache la instituțiile Gabrielei Firea. 22 de achiziții de 86 mii de lei încheiate cu Muzeul Național al Literaturii Române(MNLR), dintre care:
- 6 atribuite pe 24 martie, toate la ora 21:47;
- 5 atribuite pe 31 martie, la ora 10:01 și 10:02;
- 5 atribuite pe 27 aprilie, la ora 13:14.
La Muzeul Literaturii Dap Team & Partners Petrov s-a prezentat cu alte servicii. A tipărit numărul 1 și 5 din Caietele Avangardei, două volume din Nae Ionescu și alte cărți precum „Internaționala Periferiilor”, de Emanuel Modoc, „Revoluția Ascunsă” de Cassian Maria Spiridon sau „Între două nopți, poeme alese”, de Tudor Arghezi. În unele cazuri, tipărirea unei cărți a ajuns să coste aproape cât cartea. De exemplu, cartea lui Emanuel Modoc costă pe site-ul edituramnlr.ro 35 lei, în timp ce printarea a fost 29 lei. „Proza românească după 1990” scrisă de Cătălin Sturza poate fi cumpărată de pe site cu 40 lei, iar tipărirea ei a costat 34 lei. Mai recent DAP Team & Partners a început, pe lângă cărți, să printeze și produse de promovare a diferitelor evenimente organizate de muzeu.
L-am sunat pe patronul firmei care a câștigat contractul de 10 milioane de EURO pentru tablete. Nu a dorit să discute nimic legat de acest subiect.
Reporter: V-am sunat să discutăm despre o achiziție făcută de firma dumneavoastră, DAP Team & Partners, cu Primăria Sectorului 5, pentru tablete.
Daniel Petrov: Ok.
R: Cum ați aflat de această licitație? Pentru că nu este publică.
D.P.: Nu vreau să fac niciun comentariu.
R: Ok. Deci nu știți cum ați aflat?
D.P: Știu cum am aflat, dar nu vreau să comentez nimic.
Investigația a pornit în urma unor informații descoperite și publicate pe Facebook de Iustin Roșca, președintele PLUS Sector 5.
A contribuit: Florin Râșteiu
Acest articol face parte din „Buletin de București în pandemie”, o serie în care investigăm achizițiile publice din județul Ilfov și București, în contextul pandemiei Covid-19
Proiect derulat de Asociația Funky Citizens cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații suplimentare pot fi găsite pe paginile web www.activecitizensfund.ro și www.eeagrants.org.
Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.
Proiect derulat de
Comments are closed.